grupare jihadistaGruparea jihadistă salafistă din Sahel Al-Mourabitoune afirmă într-o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar că-l deţine pe românul răpit în Burkina Faso în aprilie şi „îndeamnă Guvernul român să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului”, relatează VOA, informează mediafax.ro

Mesajul audio este prezentat în numele lui Adnan Abou Walid Sahraoui, care se prezintă drept liderul grupării, rivalul algerianului Mokhtar Belmokhtar.

Afirmând că vorbeşte în numele lui „Adnan Abou Walid Sahraoui, emirul Al-Mourabitoune”, autorul acestei înregistrări audio în arabă „îndeamnă Guvernul român să acorde o atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului deţinut de către grupare”.

ÎNREGISTRAREA AUDIO AICI

 „Guvernul român va purta întreaga responsabilitate a sorţii ostaticului, dacă întârzie să profite de ocazia care îi este dată să-şi elibereze cetăţeanul”, adaugă el, referindu-se aparent la lipsa negocierilor cu Bucureştiul.

Românul, ofiţer de securitate într-o mină de mangan din Tambao, în nordul Burkina Faso, în apropiere de frontiera cu Nigerul şi Mali, a fost răpit pe 4 aprilie de către persoane înarmate care purtau turbane, o răpire care nu a făcut anterior obiectul niciunei revendicări considerate credibile.

Înregistrarea difuzată de Al-Akhbar, care transmite frecvent revendicări jihadiste, se încheie cu o reiterare a jurământului de credinţă faţă de reţeaua teroristă Statul Islamic (SI), prestat săptămâna trecută în numele grupării salafiste Al-Mourabitoune de către Adnan Abou Walid Sahraoui şi dezminţit imediat într-un comunicat atribuit lui Mokhtar Belmokhtar.

„Gruparea dezminte apartenenţa la Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) şi orice legătură organizaţională cu fraţii din această grupare, de la înfiinţarea sa şi până în prezent”, dă el asigurări.

Această revendicare apare, deci, ca un nou episod în lupta pentru influenţă în interiorul Al-Mourabitoune. Gruparea a fost înfiinţată în 2013 prin fuziunea între gruparea lui Mokhtar Belmokhtar şi Mişcarea pentru Unicitate şi Jijad în Africa de Vest (MUJAO), una dintre formaţiunile jihadiste din nordul Mali vizate de Operaţiunea franceză Serval, lansată în 2013.

În comunicatul care-i este atribuit, Mokhtar Belmokhtar considera actul jurării credinţei către SI şi „califului musulmanilor Abu Bakr al-Baghdadi” nul şi neavenit şi reafirma credinţa grupării Al-Mourabitoune în liderul Al-Qaida Ayman al-Zawahiri.

Specialişti în aceste probleme din cadrul agenţiei mauritane au interpretat aceste declaraţii contradictorii ca semnul ascensiunii lui Adnan Abou Walid Sahraoui în ierarhia grupării şi disensiunile care ar putea conduce la scindarea acesteia.

Un expert mauritan în jihadismul din Sahel, Isselmou Ould Salihi, vede în declaraţia atribuită lui Adnan Abou Walid Sahraoui o „creştere a puterii” acestui rival al lui Belmokhtar.

Adnan Abou Walid Sahraoui s-a pronunţat în mai multe rânduri în numele Mujao, dar şi al Al-Mourabitoune, pentru a revendica răpiri, atacuri sau atentate sinucigaşe în nordul Mali.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că autoritățile române verifică în regim de urgenţă veridicitatea informațiilor prezentate în știrea de presă, inclusiv a mesajului audio.

IATĂ COMUNICATUL MAE

Celula de criza interinstituțională care gestionează situaţia cetățeanului român răpit în Burkina Faso, constituită conform „Metodologiei de comunicare şi acțiune pentru instituțiile şi autoritățile cu responsabilităţi în gestionarea situațiilor de atacuri teroriste în care sunt implicați cetățeni români aflaţi în afara teritoriului României”, aprobata de CSAT în ședința din data de 3 aprilie 2013, analizează ştirea de presă cu privire la mesajul audio privind-ul pe cetățeanul român.

Autoritățile române competente, reprezentate în Celula de criză interinstituțională convocată de MAE după răpire verifică în regim de urgenţă veridicitatea informațiilor prezentate în știrea de presă, inclusiv a mesajului audio.

 Celula de criza interinstituțională convocata de MAE (din care mai fac parte SIE, SRI, MApN, Administrația Prezidențială) lucrează în permanenţă pentru gestionarea situației. Împreună cu MAE, care acționează pe toate canalele diplomatice disponibile şi gestionează activitatea de comunicare, autoritățile române competente în domeniul securității naţionale (SIE, SRI, MApN) care sunt reprezentate în Celula de criză convocată de către MAE depun toate eforturile pentru eliberarea cetățeanului român. Fiecare instituție acționează cu instrumentele şi metodele specifice de acțiune, conform competentelor stabilite prin Metodologia aprobata de CSAT.

De asemenea, Celula de criza interinstituțională continuă să colaboreze strâns cu partenerii internaționali ai României.

2 COMENTARII

  1. nu este nici un roman. poveste facuta pentru a se aloca bani si devierea atentiei de la problemele de zi ci zi

Comentariile sunt închise.