Membrii Consiliului au convenit şi trimiterea la CSAT a tuturor declaraţiilor date în formă autentică de judecători şi procurori.
Plenul CSM a luat în discuţie în şedinţa de miercuri solicitarea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România de a se face „demersurile necesare” în vederea verificării şi eliminării eventualilor ofiţeri acoperiţi din magistratură şi a se cere clarificări în acest sens de la Serviciul Român de Informaţii.
„Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, profund îngrijorată faţă de recentele declaraţii publice potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit „câmp tactic” al serviciilor de informaţii, a solicitat azi, 11 mai 2015, CSM, garantul independenţei justiţiei, să verifice dacă toţi procurorii şi judecătorii respectă interdicţia de a nu fi lucrători de orice fel ai serviciilor de informaţii, iar rezultatul să fie făcut public, pentru restabilirea încrederii în justiţie”, se arăta în comunicatul UNJR.
De asemenea, UNJR a solicitat CSM să ceară „de urgenţă clarificări publice” SRI, care trebuie să explice corpului de magistraţi şi societăţii ce înseamnă concret „câmp tactic” când vine vorba despre justiţie şi care sunt mijloacele prin care serviciul operează în respectivul „câmp tactic”.
„SRI trebuie, de asemenea, să explice care este cadrul legal ce permite acestui serviciu să îşi menţină „interesul/ atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, în ce constă în mod efectiv acest „interes”, care sunt limitele sale, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa”, a precizat sursa citată.
UNJR a arătat că prima solicitare vine în urma afirmaţiilor fostului şef de stat, conform cărora, până în 2004, au existat „ofiţeri acoperiţi printre magistraţi”, aceştia fiind „şantajabili” din cauza faptului că au încălcat Constituţia din 1991.
„Aceste declaraţii ale unui fost preşedinte sunt zguduitoare, deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind în conflict de interese. Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării afirmă că după 2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie, însă nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat”, se sublinia în comunicat.
Potrivit UNJR, prin folosirea acestei „vulnerabilităţi”, speculată repetat în spaţiul public, se formează „un nou tip de presiune pe justiţie”, care afectează negativ munca fiecărui magistrat, prin aceea că se inoculează opiniei publice percepţia că aceşti magistraţi nu ar fi independenţi.
„A doua solicitare către Consiliul Superior al Magistraturii vine în urma unui interviu dat de directorul Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii, care escaladează afirmaţiile fostului preşedinte şi afirmă că instanţa de judecată a devenit „câmp tactic” de operaţiuni al serviciilor de informaţii. De asemenea, acesta afirmă în acelaşi interviu că „în prezent ne menţinem interesul/ atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze din instanţă”, a menţionat UNJR.
Înţelegând importanţa misiunii pe care SRI o are în prezervarea securităţii naţionale, UNJR subliniază că „orice depăşire a acestui cadru legal nu face decât să vulnerabilizeze atât sistemul judiciar, cât şi însuşi serviciul de informaţii”.
„UNJR consideră că declaraţiile menţionate ridică o îndoială întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a celor ce au încălcat această obligaţie”, mai menţiona UNJR.
Uniunea a atras atenţia că Legea magistraţilor, în vigoare de peste zece ani, obligă judecătorii şi procurorii să dea declaraţii anuale pe proprie răspundere că nu sunt lucrători de niciun fel ai serviciilor de informaţii.
„Până în prezent, însă, nu s-a făcut o verificare a acestor declaraţii. În lumina acestui fapt, UNJR consideră că CSM, ca şi garant al independenţei justiţiei, are competenţa şi ar trebui să fie prima instituţie interesată să ceară CSAT să verifice dacă declaraţiile magistraţilor sunt reale sau nu”, a arătat UNJR.
În ianuarie, judecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM, a atras atenţia că toţi factorii responsabili, într-un efort interinstituţional, trebuie să decupleze justiţia de la jocurile politice, de la influenţele politice, dar şi de la influenţele posibile ale serviciilor de informaţii.
„Aveţi un instrument prevăzut de lege care nu a fost aplicat din păcate de 10 ani (…), pe care vă rog să-l puneţi în practică, respectiv art. 7 din Legea 303/2004, care spune foarte clar că CSAT trebuie să facă verificări pentru fiecare procuror şi judecător dacă este sau nu este informator sau colaborator al serviciilor de informaţii”, a susţinut Dumbravă, adăugând că toate declaraţiile magistraţilor se află la CSM şi pot fi transmise CSAT.
sursa: stiripesurse.ro
Vorbe taica nasule si fara fapte…Cine mai spera in fapte sa ridice doua degete!!!!
Nu exista bugetar care sta pe un scaun caldut platit din taxele noastre ale privatilor sa vrea sa faca ceva…..Pentru ce ar dezechilibra ei armonia coruptiei si spagilor can toate merg bine, vilutele se construiesc, salariul si sporurile curg….numai lapte si miere….de ce ar face ei ceva indiferent de la ce institutie a statului sunt….Chiar nu ati inteles ca sunt doar vorbe si prafuri aruncate in piata sa punem noi botul sa nu mai vorbim de furaciunile si vanzarile lor de tara….Nasule este bine ca scrii si publici dar cu atat ramanem….scris si citit….noi stagnam si saracim …ei ne cearta pe unde ne prind….” ei servitorii nostri”….
Cum stii ca SRI-ul ii spune? Cine garanteaza? In fond totul s-ar rezolva daca s-ar gasi un mechanism sigur de control al serviciilor de informatii, nu unnul formal ca acum
Este aproape sigur ca cererile de arestare ale Elenei Udrea au fost facute de acesti,,secreti” din justitie.Patru cerei de arestare,nu era destul o cerere de arestare cu toate capetele de acuzare??Elena ii stie cu ceva,Oare acolo i s-a dus geanta cu 900000 de euro?Oare ce cauta Cocos sambata si duminica la SRI ,la Coldea?Dac tot trebuie sa spuna Cocos ar fi bine sa spuna tot.Sau de aia au fost arestati ca sa-i reduca la tacere?Ceva este in neregula si eu ma omor sa ghicesc ceva din toate acuzatiile facute dar….nimic.Ar trebui deconspirati pentru ca multi sunt nu numai ai SRI dar sunt si a lui Ponta si ai altora,ca de furat aproape toti au furat
se spioneaza unii pe alti nu pentru bunul mers al tarii spre progres ci pentru a nu fura sau profita unul mai mult decat celalalt din averea tarii ….acestai jocul si oful …in rest furati fratilor cat puteti ca asa poate se trezeste si romanul din somn !
Comentariile sunt închise.