base_herastrau_59276000Fostul președinte Traian Băsescu a fost surprins în momentul în care s-a întâlnit cu un fost ofițer SRI, Adrian Radu, într-un parc din București. Fostul ofițer SRI îi transmite o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în care îi cere să-l cheme pe Coldea pentru a răspunde la o serie de întrebări legate, în mod special, de activitățile lui Sebastian Ghiță.

”Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României KLAUS IOHANNIS
Având în vedere faptul că, numele Generalului Florian Coldea de la SRI a apărut în numeroase interpelări parlamentare şi/sau în numeroase declaraţii ale unor oameni politici, poate prea mult, în mod negativ, aducând grave prejudicii de imagine unui sistem de siguranţa naţională şi, în special tuturor subordonaţilor acestuia, pentru a preîntâmpina şi stopa aceste acţiuni, cred că a venit timpul ca acesta să răspundă public la următoarele 11 întrebări:

Care este suma plătită de SRI din bani publici şi/sau alte activităţi pe contractele preferenţiale de IT pentru firmele aflate în sfera de influenţa ale lui Sebastian Ghiţă?
Câte din aceste contracte sunt acordate prin încredinţare directă de către SRI firmelor lui Sebastian Ghiţă?
În acelaşi context, ce reprezintă actele prezentate în exclusivitate de Naşul tv şi ZiuaNews.ro – semnate de Sebastian Ghiţă şi un ofiţer SRI din cadrul DJI Prahova (Autobiografie şi solicitarea Avizului de Securitate pentru Sebastian Ghiţă, în anul 2004)?
Care este suma plătită de SRI din bani publici şi/sau alte activităţi, în anul 2012, pentru rebranduirea SRI şi sondajele de opinie realizate de firma The Group patronată de Mihaela Nicola?
(Anul 2012 a fost un an de criză, fapt ce a fost declarat de toate guvernele care au condus România. În aceste condiţii, de unde a avut SRI-ul bani pentru rebranduire şi (deontologii pot să verifice singuri din declaraţia 359 a firmei The Group), de unde au venit banii plătiţi drept contract pentru care SRI-ul a fost rebranduit.
Se cunoaşte pe piaţa publicitară faptul că firma în cauză este una din cele mai scumpe firme, iar doamna Nicola Mihaela este fiica unui fost ofiţer de securitate – lucru pe care îl afirmă inclusiv Florian Coldea într-o videoconferinţă cu toată ţara, în cadrul sistemului).

Care este numele firmei care a câştigat contractul pentru ‘’modernizarea’’ Spitalului SRI de la Baloteşti, deci un contract cu statul?
La momentul câştigării acestei licitaţii firma în cauză era în insolvenţă şi din punct de vedere legal nu avea drept de participare la licitaţie ?
În acelaşi context, cum a fost posibilă ca, aceeaşi firmă să câştige contractual de reabilitare a noului Sediu al SRI Prahova?
Florian Coldea cunoaşte sau nu dacă, pentru cele două licitaţii suspecte sus menţionate în care SRI a fost beneficiarul s-ar fi putut obţine diverse avantaje materiale de către ofiţeri cu funcţii din Conducerea SRI, inclusiv de către Florian Coldea (a se vedea vila de la Corbeanca – omisă din declaraţia de avere)?
Domnule Preşedinte Klaus Iohannis, vă rog să îl întrebaţi pe Generalul Florian Coldea dacă consideră o nouă coincidenţă faptul că soţia dânsului, Dorina Coldea este Comandantul Centrului de Psihologie al SRI?
Este adevărat că, pentru a se debarasa de subalternii săi care sesizează organele de cercetare penală cu acte şi fapte ilegale săvârşite de ofiţeri din conducerea SRI, Generalul Florian Coldea îi trimite la soţia dânsului (Centrul de Psihologie) la un test de ‘’fidelitate’’ pe care normal îl pică şi le retrage avizul de securitate obligându-i să îşi depună demisia şi dacă nu vor îi trece în rezervă în mod ilegal?
(Este cazul recent al unui şef de birou din cadrul Direcţiei E protecţie internă, Daniel Florea şi a altor doi ofiţeri).
Este adevărat că SRI şi personal Florian Coldea a deţinut până în anul 2012 sau mai deţine – ca ofiţer coordonator, ofiţeri acoperiţi SRI în Parchete sau Judecătorii în mod ilegal? (Ataşez declaraţia dată în lună 06. 2014 în faţa procurorului de Daniel Florea pe când încă era ofiţer activ la SRI, şef de birou în cadrul Direcţiei E – de unde rezultă încălcarea flagrantă a legii de către SRI).

Cu respect,
Ec Adrian Radu”, scrie spionul lui Traian Băsescu.

sursa: stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

  1. Cand te intalnesti cu cineva intr-un parc se numeste „SPION”?????????LUMINATI-MA!

Comentariile sunt închise.