tatiana niculescu branFostul purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu Bran, convinsă de cum sunt privite de către fani noile sale experimente poetice, dedică astăzi pe pagina sa de facebook un poem instituțional „oamenilor politici care vorbesc păsărește”.

Într-o nouă postare pe contul său de socializare, Tatiana Niculescu Bran vorbește despre a fi „pasăre în colivia palatului”

„Pe mulți îi amuză, pe alții îi contrariază experimentele mele poetice pe care le-am botezat „instituționale”. Acesta e dedicat oamenilor politici care vorbesc păsărește.

„Să fi fost pasăre în colivia palatului
aș fi lăsat cuvintele să zboare
și holurile ar fi susurat de prioritizări
saloanele ar fi tânjit la transparentizări
ungherele s-ar fi umplut cu optimizări
candelabrele ar fi strălucit de eficientizări
trimestrializarea s-ar fi împlinit
și așa pilonii lumii ar fi comunicat
pe toate palierele”, a scris, joi, pe Facebook, Tatiana Niculescu Bran, la doar o zi după ce afirma, într-o postare intitulată „Din ciclul „sibilinice””, că politicienii actuali „nu s-au remarcat prin nimic până n-au intrat în politică sub pulpana vreunui protector”.

„După ce au devenit politicieni, că oameni politici nu le pot spune, diferite doamne și diferiți domni au ajuns să dea lecții despre tot și despre toate. La vremea lor, unii dintre ei se foloseau de angajații statului pentru propria firmă de PR, înjurându-i nu tocmai academic, alții șușoteau pe înserat, la o cafea, știri „pe surse” sau dădeau lupte de culise cu rivalii. Nici unii, nici alții nu s-au remarcat prin nimic până n-au intrat în politică sub pulpana vreunui protector. Lecțiile lor sunt pentru naivi și nepricepuți”.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua d-le Moraru apreciez foarte mult efortul d-voastra,va urmăresc de ceva timp ,de aici din Franța, vroiam sa va întreb dacă ați deschis o discuție despre fenomenul ovni,as vrea sa intru in contact cu d-voastra ,as vrea sa va cer niste sfaturi,mulțumesc mult ,,,,trăiască România si toți romanii de pretutindeni,,,

Comentariile sunt închise.