Patru militari români care acţionează în cadrul misiunii „Resolute Support” din Afganistan au fost răniţi, joi dimineaţă, în jurul orei 9.00, în urma exploziei unei maşini-capcană, aceştia aflându-se într-o misiune de patrulare, anunţă Ministerul Apărării.
În urma atacului, militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă, precizează MApN.
Militarii executau o misiune de patrulare terestră, la aproximativ opt kilometri Sud-Est de Baza militară de la Kandahar.
sursa: mediafax.ro