agent acoperire

Ieșirea intempestivă la rampă a fostului activist PCR școlit la Moscova Ion Iliescu pe tema așa-ziselor închisori ale CIA din România, dar și apariția în spațiul public a tot mai multe informații despre uriașele sume de bani scoase din țară de diverși politicieni de vârf în ultimii 25 de ani, ne-au făcut să mai scotocim în memoria și experiența unuia dintre cei mai buni specialiști pe care i-a avut România, scrie în exclusivitate comisarul.ro

Afirmațiile sale sunt de-a dreptul cutremurătoare. Mai mult, fostul general SIE susține că pentru toate afirmațiile sale sunt susținute de rapoarte secretizate. Enigma lipsei de reacție se află în interiorul elitei politice care a condus România în ultimii 25 de ani.

De ce nu întreabă nimeni cine este așa-zisul jurnalist german care l-a intervievat pe Ion Iliescu?

Săptămâna trecută a explodat în spațiul public o bombă detonată de fostul președinte român Ion Iliescu, un fost activist PCR școlit la Moscova. El a spus, într-un ciudat interviu acordat variantei online a publicației germane Der Spiegel, că a autorizat înființarea pe teritoriul României a unui centru pentru CIA. În stilul caracteristic, specific formulărilor menite doar intoxicării spațiului public, Iliescu n-a făcut precizări clare, a furnizat un indiciu și a spus că mai multe nu l-au interesat. A aruncat pisica în ograda lui Ioan Talpeș.

Toată lumea s-a repezit să comenteze în fel și chip afirmația lui Ion Iliescu, spune fostul general. Nimeni n-a încadrat însă informația în tot contextul în care s-a reîncălzit acest subiect. Pe fondul exacerbării propagandei rusești în spațiul UE. Cu accent pe țările din fostul lagăr comunist. Unde au rămas destule rămășițe kaghebiste. Din care au răsărit mândre mlădițe FSB-iste, așa cum a fost rebotezat serviciul secret rusesc. Domnul general spune că nimeni, nici chiar noi, nu am fost atenți la jurnalistul german care i-a luat declarația lui Ion Iliescu. El se numește Keno Verseck. Unde și-a făcut ucenicia acest colaborator la Der Spiegel, vorbitor de limba română? Bineînțeles că în România. Unde a ajuns în 1991, la numai 24 de ani. Și unde a lucrat peste 8 ani, până în 1999. Foarte interesant, nu? Într-o perioadă în care, deși fosta Securitate fusese rebotezată SRI, practica aceleași metode sovietice de recrutare… Este o întâmplare că tocmai acest băiat i-a făcut poză cu această declarație lui Iliescu? Domnul general spune că nu.

Mai mult, confirmă că presa românească este infiltrată de agenți acoperiți ai mai multor servicii secrete. Și autohtone și străine. Și că, indiferent de declarațiile unora sau altora pe această temă, practica recrutării și folosirii oamenilor din presă a fost și va fi folosită. Face parte din manualul de utilizare al serviciilor secrete. Discursurile care neagă astfel de practici sunt complet false. Tot domnul general spune că nu este nevoie să să angajezi cu acte un ziarist. Practica uzuală este de a fi folosiți ca factori de influență. Prin furnizarea de informații. Dar ne oprim aici. Cine are ochi să vadă ce oameni mai dispar din când în când din peisajul presei vede…

Despre sumele uriașe scoase din România

Fostul general spune că există rapoarte secretizate despre sumele uriașe de valută scoase din țară, de diverși oameni politici sau interpuși ai lor în ultimii 25 de ani. Suma totală ar depăși valoarea de 10 miliarde de dolari. Sunt bani aflați în conturi sau în investiții imobiliare. Fostul general SIE dă exemplu pe omul de afaceri Bogdan Buzăianu. Care acum și-a schimbat numele și cetățenia. Este acum Nicolas Buzăianu, cetățean elvețian. Despre cine nu știe sau a uitat, Buzăianu este Energy Holding. Controversata firmă-simbol cu afaceri cu energie care a produs termenul generic de BĂIEȚI DEȘTEPȚI. Acest individ are o avere de peste 2 miliarde de dolari, spune fostul general SIE. Depozitată în bănci sau în imobiliare de lux. Cel care l-a inventat, Dan Ioan Popescu, fostul ministru al economiei de sub Adrian Năstase, are și el o avere de peste 500 de milioane de dolari. Iar serviciile secrete au informat responsabilii statului român despre aceste lucruri de-a lungul timpului. Rapoartele, secretizate, se află în arhivele SIE și SRI.

În Elveţia, Nicolas Buzăianu a devenit membru al Forumului Crans Montana şi chiar preşedinte al uneia dintre comisiile de lucru ale acestei asociaţii – Consiliul pentru Politici Publice Internaţionale. În luna iunie 2011, de exemplu, la manifestările Forumului Crans Montana desfăşurate la Bruxelles, Buzăianu i-a avut printre invitaţii din România pe Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Adrian Năstase, fost premier, şi Radu Constantin Ragea, subsecretar de stat în Ministerul Justiţiei. Un alt om de casă al lui Buzăianu, Dragoş Niţescu, a fost prezentat în cadrul forumului ca fiind CEO al unei companii fictive, Investime Mining Afrika. Credeți că nu au informat serviciile despre aceste lucruri, întreabă zâmbind fostul general SIE?

Cine sunt cei mai bogați politicieni români

La rugămintea noastră expresă, fostul general SIE dezvăluie și care sunt, în conformitate cu informațiile pe care le deține, cei mai bogați politicieni români. În opinia sa, cel mai bogat politician român rămâne tot Adrian Năstase. Cu tot cu interpuși. Cu o avere estimată la peste un miliard de dolari. Urmat îndeaproape de Viorel Hrebenciuc. Aici, fostul general a lansat o întrebare către cei care o pot verifica. A întrebat cum se face că deși Moldova este cea mai săracă regiune a României, unele dintre cele mai mari afaceri la nivel național au plecat din Piatra Neamț și Bacău. Este vorba despre doi mari retaileri din România. Cu afaceri anuale ce depășesc 500 de milioane de euro. Fostul general SIE roagă procurorii DNA să verifice și cine sunt adevărații proprietari ai marilor lanțuri de farmacii din România. Dacă tot se vrea curățarea de corupție a sistemului medical din România.

Pe locul 3 în topul celor mai bogați politicieni români se află Dan Ioan Popescu. Mutat acum, ca orice om modest, în Italia. Unde trăiește liniștit. Controlând discret, de la distanță, afaceri profitabile de pe piața energiei electrice din România…

7 COMENTARII

  1. Deci Basescu are din nou dreptate si ceea ce tot spune e adevarat! Oare de ce Klaus NU vorbeste despre aceste lucruri si apoi CSM-ul de ce NU se autosesizeaza?

    • Da,din pacate pentru tara are dreptate!CSM-ul vrea sa joace dupa noii stapani!GHINIONUL, scrie romane-se pare ca au murit scriitorii si au disparut poetiiMai scriu puscariasii si presedintele tarii!Dupa alegeri si-a gasit vocatia .
      Grele vremuri traim!

  2. ..voi ce faceti rapoarte de pus la naftalina ??Cine- i paza tarii???Sau ati pazit pe ,,aia „sa poata fura?Cand n-o sa mai avem tara -o sa fiti ,,ION fara tara” slugi la altii…

    • De ce te iei de omu’ asta? Crezi ca ei pot impusca pe oricine? Rapoartele exista si daca nu se iau masuri intreaba-l pe iliescu, pe ungureanu, talpes, constantinescu si pe toti fraierii care au votat pe iliescu ani la rand sau aplaudau cand iliescu defila cu minerii.

      • Ma doare ce a juns tara asta minunata,nu ma iau de nimeni!Dar la nivel de judet ,unde stau eu ,fostii SRI-sti sunt mari oameni de afaceri ,cu toata familia!Si la nivel de tara la fel -nu-ti trebuie lupa!.Dar nu inteleg ,cine trage semnal de alarma ca o luam spre prapastie?Si daca au stiut ,eu om de rand ce sa fac cu informatia?Ce n-au stiut ca Ilici este…ca in timpul rev.89intrau rusii in tara cu nemiluita-aste-s informatii?De ce am ajuns pe mana talharilor?,eu, tu ,el am lucrat nu am parasit munca, ei ce faceau ..ce se vede…

  3. unde esti tu Tepes doamne !……ia cineva in seama aceste dezvaluiri ?….am banuit ca nastase sua ioan popescu sunt bogatanii Romaniei ,dar nu ne asteptam la o asa uriasa suma ….si dupa cum vedeti nastase se zbate sa ajunga iar in frunte ……planeta romanica se-nvarteste tot in folosul hotilor si al mafiotilor !

  4. Acest general inca nu are date despre Basescu. S-ar putea ca sa candideze la podium.

Comentariile sunt închise.