Procurorii DIICOT fac, joi, 54 de percheziţii, la o reţea de hoţi, coordonată de interlopul Adrian Marin Botez, zis „Ţâţă”, cel care a fost eliberat din greşeală de poliţişti, din Arestul Capitalei, el fiind condamnat pentru tentativa de asasinat asupra interlopului băcăuan Puiu Mironescu. Gruparea este acuzată că, în ultimii doi ani, au furat bijuterii şi ceasuri în valoare totală de aproximativ zece milioane de euro, din magazine de lux din Europa. Gruparea era intitulată „Academia Infractorilor Români”, a cuprins peste 100 de membri şi era structurată după reguli militare, hoţii fiind antrenaţi timp de 90 de zile în ţară, înainte de a fi trimişi să fure în străinătate, din magazine de lux. Gruparea avea contabili, avocaţi, iar hoţii se ghidau după un cod de reguli stricte, scris şi organizat pe capitole, depunând jurământ. „Li se spăla creierul”, a declarat adjunctul DIICOT, procurorul Giorgiana Hossu.
În urma acţiunii de joi dimineaţă, vor fi duse la audieri 22 de persoane, suspectate de tâlhărie şi furt.
Hoţii au acţionat, în ultimii doi ani, în ţări precum Marea Britanie, Belgia, Andorra, Germania, Austria, Italia, Franţa, Olanda, Croaţia sau Slovenia, ei furând, din magazine de lux, bijuterii şi ceasuri, în valoare totală de zece milioane de euro, conform anchetatorilor.
Liderul acestei reţele organizate era interlopul Adrian Marin Botez, zis „Ţâţă”, prins în 16 ianuarie, după ce a fost căutat mai mult de şase luni, el fiind eliberat din arestul Capitalei, deşi fusese condamnat la zece ani de închisoare pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu.
Procurorii DIICOT au organizat peste 50 de comisii rogatorii pentru a-i audia pe membrii reţelei reţinuţi de poliţiştii din alte state. DIICOT a investigat această reţea începând din 2013, cu sprijinul Poliţiei şi SRI, a declarat procurorul Giorgiana Hossu.
Din grupare au făcut parte peste 100 de hoţi. Un jaf la magazin dura 60 de secunde, fiecare hoţ având repartizat un rol exact în jaf. „Se acţiona după metoda celebrei grupări sârbe „Pantera roz”, a spus procurorul Hossu. Membrii grupării erau recrutaţi din judeţul Neamţ.
Imagini din timpul jafurilor. Sursa: DIICOT
„Erau antrenaţi în imobile închiriate special pentru acest scop, cu geamuri acoperite cu folii negre. Erau aduşi aici cu saci negri pe cap, amprentaţi, li se întocmeau dosare personale, li se luau probe ADN. În aceste dosare erau menţionate numele şi datele personale ale membrilor familiei, ale rudelor şi prietenilor, ale prietenelor. Erau chestionaţi despre viciile pe care le aveau”, a explicat procurorul Giorgiana Hossu.
„După mulţi ani în care eram obişnuiţi cu grupări infracţionale care funcţionau după reguli nescrise, iată că avem o grupare care acţiona după reguli scrise, după un cod. Regulile acestui grup sunt adunate într-un cod intitulat Regulamentul Academiei Infractorilor Români. Este un cod cu capitole distincte, referitoare la pregătirea fizică, psihică, teoretică, practică şi de anchetă prin care trebuia să treacă fiecare membru”, a mai explicat procurorul.
Imagini din timpul jafurilor. Sursa: DIICOT
Liderul Academiei, eliberat „din greşeală” de poliţişti
Adrian Marin Botez a fost lăsat să plece de subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei, deşi primiseră o minută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare.
Cei trei subofiţeri de la arestul Poliţiei Capitalei care l-au lăsat liber pe Adrian Botez, după ce acesta a fost condamnat definitiv pentru că a încercat să îl omoare pe Dumitru Mironescu, sunt cercetaţi de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4, pentru neglijenţă în serviciu.
Cercetările au fost deschise după ce, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2014, la arestul Poliţiei Capitalei a venit o minută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Angajaţii de la arest ar fi interpretat în mod greşit documentul trimis de instanţă şi ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat în acea noapte. Adrian Botez a fost dat atunci în urmărire, poliţiştii reuşind să îl prindă după mai bine de şase luni.
Eliberarea din greşeală a lui Adrian Botez a determinat luarea unor măsuri speciale de protecţie pentru şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Felix Bănilă, şi pentru familia acestuia. Protecţia pentru Felix Bănilă a fost luată la solicitarea acestuia, după ce prim-procurorul a primit pe adresa Parchetului o scrisoare de ameninţare din partea interlopului băcăuan, expediată din arestul Poliţiei Capitalei cu o noapte înainte ca acesta să fie eliberat din greşeală. Şeful Parchetului Bacău este cel care a desfăşurat ancheta în dosarul în care Adrian Botez, zis „Ţâţă”, a fost condamnat pentru tentativă de omor.
În urma verificărilor interne făcute de Poliţia Română, Mihai Pruteanu, care se afla atunci la conducerea Poliţiei Capitalei, a fost sancţionat cvu avertisment. Ulterior, Pruteanu a fost eliberat din funcţie, la cerere, de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
Adrian Marin Botez, zis „Ţâţă”, şi alţi şapte bărbaţi care, în 2011, au vrut să-l omoare pe Dumitru „Puiu” Mironescu au fost condamnaţi definitiv, în 30 iunie 2014, la pedepse cu executare cuprinse între nouă şi doisprezece ani de închisoare, în dosarul cunoscut ca „Bariera”.
Ceilalţi şapte condamnaţi – Claudiu Laurenţiu Păvalucă, Cătălin Bogdan Rusu, Constantin Manea, Vlăduţ Romeo Zîmbrean Sbranca, Vasile Stoleru, Valentin Dorin Păvălucă şi Constantin Cătălin Crăciun – erau toţi în arest la data condamnării definitive.
Adrian Marin Botez, dat în urmărire naţională din mai 2011, fusese prins în apropierea instanţei supreme, în luna mai 2014, chiar în ziua când se judeca dosarul său de tentativă de omor, ulterior fiind dus în arestul Poliţiei Capitalei.
Dumitru Puiu Mironescu a fost victima unei tentative de asasinat, în 14 februarie 2011, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Lilieci, din municipiul Bacău, agresiune comisă de mai multe persoane din anturajul lui Adrian Botez.
Adrian Botez îl considera pe Dumitru Mironescu implicat în asasinarea lui Gheorghiţă Mararu, care a fost împuşcat de Cristian Chilat, zis „Falău”, în noiembrie 2010, în răfuiala de la Cafe Latino, din municipiul Bacău. În aprilie 2012, Falău a fost condamnat definitiv la 19 ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor.
sursa: gandul.info
Răfuiala o avut loc în piatra neamţ. Doar tentativa asupra lui mironescu la bacău. Mai verificaţi datele înainte să mancati ciuperci…
Oare cine le-o fi fost „profesorii”? Oare „meliteni” ca Abraham Pavel? sau „secu” precum restul!
Comentariile sunt închise.