vot electronic

foto: Florin Eșanu/ România Curată

Peste 130 de români din țară și străinătate și-au exprimat punctul de vedere în cadrul dezbaterii privind procedura de vot cea mai potrivită pentru cetățenii români din diaspora, organizată sub forma unei audieri publice de către Societatea Academică din România (SAR) și Academia de Advocacy. Intitulată “Vot electronic, vot prin corespondență”, consultarea publică a fost generată de problemele constatate la organizarea alegerilor prezidențiale din toamna anului trecut, atunci când în străinătate mii de români nu și-au putut exercita dreptul la vot din cauza proastei organizări. ”Sunt în favoarea votului electronic pentru că detest ștampilele”, respectiv ”computerele personale de pe care s-ar vota nu sunt securizate, iar sistemul central poate fi și el atacat și spart”, au fost două dintre opiniile exprimate în cadrul audierii publice.

Dorința cetățenilor, trimisă autorităților

Sistemele de vot propuse dezbaterii pentru a-l completa pe cel tradițional (la urne), sunt votul electronic (online), votul prin corespondență, votul în avans sau orice alt sistem care ar permite diasporei să participe în număr cât mai mare la alegerile parlamentare sau prezidențiale, eliminându-se astfel cozile interminabile la secțiile de vot din străinătate.

Opiniile exprimate în cadrul audierii publice vor fi preluate de comisia de experți angrenată în această dezbatere, formată din fostul comisar european Dacian Cioloș, profesorul universitar Alexandru Radu, analistul politic Emil Hurezeanu, conferențiarul universitar Silviu Rogobete și expertul în audieri publice Corina Dragomirescu. Membrii comisiei vor analiza în următoarea perioadă toate propunerile sau părerile celor care au optat pentru un anumit sistem de vot, urmând ca pe 7 mai comisia să prezinte sinteza audierilor publice. Apoi, membrii comisiei vor face propuneri decidenților.

Opinii diverse de la cetățeni și specialiști

Între cei care au avut o poziție privind sistemul de vot potrivit pentru cetățenii români din diaspora s-a numărat și Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, care a optat pentru votul electronic. „Sunt în favoarea votului electronic pentru că detest ștampilele. Votul electronic ar împinge România spre secolul XXI“, a spus Ioana Avădani. Bucureșteanca Despina Pascal consideră însă că sistemul mixt de vot ar fi mai benefic pentru cetățeni. „Susțin sistemul mixt, inclusiv votul prin corespondență, dar și păstrarea sistemului actual, pentru că mulți români, în special din mediul rural, nu sunt familiarizați cu sistemul de vot electronic. Este important să se asigure accesul egal la vot tuturor cetățenilor“, a explicat Despina Pascal.

Doi specialiști în tehnologie și internet, Eugen Matei și George Mărușteru, susțin că votul electronic nu oferă confidențialitate și poate fi fraudat prin atacuri informatice. „Soarta unei țări poate fi stabilită de alte state, care ar penetra sistemul și ar modifica voturile. Computerele personale de pe care s-ar vota nu sunt securizate, iar sistemul central poate fi și el atacat și spart. Este, așa cum spunem noi, specialiștii, un borcan cu miere, care ar fi atacat pentru a fi fraudat“, consideră Eugen Matei.

Cioloș: „Este nevoie de evoluție“

Unul dintre membrii comisiei care va analiza propunerile venite din partea cetățenilor este fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloș. Acesta consideră că sistemul actual de vot trebuie să evolueze. „Este nevoie de o evoluție pentru a evita pe viitor situația de la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut. Este adevărat că mare parte a problemelor au apărut în străinătate, dar dincolo de asta este nevoie de o evoluție. Trebuie transmis un mesaj decidenților în urma analizei părerilor cetățenilor“, a spus Dacian Cioloș.

Audierea publică a cetățenilor a fost inițiată de Societatea Academică din România (SAR) și de Academia de Advocacy fiind susținută de Alianța pentru o Românie Curată (ARC).

sursa: romaniacurata.ro

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.