rodrigo rato

Fostul director al FMI, spaniolul Rodrigo Rato, a fost arestat joi în cadrul unei anchete pentru spălare de bani, relatează Le Figaro în pagina electronică, citat de mediafax.ro

Potrivit presei, Rodrigo Pato, în vârstă de 65 de ani, a folosit o lege a amnistiei pentru a repatria o parte din averea sa. Rato a răspuns că nu comentează „o afacere personală”.

El era deja anchetat pentru diverse infracţiuni în domeniul comercial.

Rodrigo Rato şi alţi 80 de oficiali spanioli sunt acuzaţi de infracţiune faţă de dreptul societăţilor pentru că au cheltuit în total 15 milioane de euro în discoteci, safari şi pentru obiecte de lux folosind carduri bancare oculte emise de Caja Madrid şi Bankia, sustrăgându-se astfel fiscului.

Rodrigo Rato a condus FMI din 2004 până în 2007. Din 2009, el a devenit preşedinte al Caja Madrid, care a devenit Bankia în 2010, după fuziunea cu alte şase bănci de economii.

Falimentul răsunător al băncii, în 2012, a determinat Spania să ceară ajutor Uniunii Europene pentru sectorul financiar. Mii de clienţi şi-au pierdut economiile, iar cariera lui Rodrigo Rato a intrat în declin.

Ancheta în care este implicat Rodrigo Rato vine după ce alţi doi şefi ai FMI au fost puşi sub acuzare în diferite speţe: Christine Lagarde a fost acuzată de abuz de putere în dosarul „Bernard Tapie”, fiind suspectată a contribuit la prejudicierea statului francez cu 420 de milioane de euro, iar predecesorul ei, Dominique Strauss-Kahn, şi-a predat mandatul în urma unui scandal sexual.

1 COMENTARIU

  1. ….ban la ban si paduche a golan! A vazut / auzit cineva vreodata de un j….dan sa stea cu degetele in gologani fara sa-si umple buzunarele!? Ei ii tiparesc si tot ei ii fura!; intr-un fel sau altul.

Comentariile sunt închise.