Ce legi aveau românii acum 400 de ani | Pedeapsa cu moartea pentru ”cuvinte grele” adresate parinţilor

Feciorul care va grăi cuvinte grele părinților și cu nedreptate, „cu moarte să moară“. Este una dintre pedepsele prevăzute de primul cod de legi apărut în Ţrara Românească, acum aproape 400 de ani.

Pravila de la Govora, prima culegere de legi juridice, canonice și civile, în limba română, a fost tipărită în anul 1640, în limba română, cu alfabet chirilic. După formatul ei, mai este numită „Pravila Bisericească” sau „Pravila Mică”. Este un Cod de legi care pedepseşte mai mult încălcarea cutumelor, a legilor creştineşti, a tradiţiei româneşti. Copiii, dacă nu îşi respectau părinţii erau trimişi la moarte, dar o femeie care îşi ucidea pruncul era pedepsita astfel: „în toate zilele vieții ei să aibă pocăință și să se căiască”. Era epoca voevodului Matei Basarab.

Dr. Ginel Lazăr, cercetător ştiinţific, Secţia Istorie, din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, ne-a prezentat câteva dintre prevederile Pravilei.

Cap. 6 (de episcopi [și preoți])

Preotul care se va însura cu a doua muiere, să fie alungat din preoție.
Preotul care va cădea în curvie sau își va da trupul spre rușine (păsări, dobitoace) să se lase de liturghie, iar dacă este popă în devenire și se vor afla toate acestea, să nu se apropie de preoție.
Preotul a cărui muiere va curvi și el o va vedea cu ochii lui, atunci să o lase de soție, apoi în rabdare și rugăciune să slujească.

Cap. 8 (de părinți și de feciori)

Feciorul care va grăi cuvinte grele părinților și cu nedreptate, „cu moarte să moară“, deoarece părinții i-au dat lumină și viață. Iar de va regreta ce a făcut să i se dea canon de pocăință, apoi să ceară îndurare părinților săi spre iertare.
Iară de va lovi cu lemn pe tatăl său să i se taie mâna feciorului.
Îi învățăm, cu învățătura lui Dumnezeu, ca frații și verii să nu se însoare între ei, până la a patra rudenie, iar de este cu putință până la a cincea semniție, să nu se însoare.

Cap. 20 (de muierea moartă)

Muierea care face farmece sau bărbatul vrajitor să se pocăiescă trei ani, iar de va fi călugăr sau călugăriță, să se pocăiescă cinci ani.
Muierea care își va ucide feciorii la nascere, după sfatul unor vraji sau cu voia ei, în toate zilele vieții ei să aibă pocăință și să se căiască.

Cap. 21 (de furi din biserică)

Cine este prins în biserică furând, să dea înapoi mai mult decât a furat, apoi să fie bătut pe spate cu toiagul de 30 de ori, iar pe talpa piciorului de 24 ori, ca să nu mai fure.

Cap. 27 (de furi din groapa morților)

Cine dezgroapă trupurile morților și îi va dezbrăca de haine și le va fura, să se pocăiască cinci ani și să facă în fiece zi câte 100 de mătănii.

Cap. 38 (de popă fără antimis). [Antimisul reprezintă un acoperământ liturgic fără de care nu se poate oficia litrughia].

De se va priceștui (împărtăși) cuconul nebotezat, să aibă pocăință părinții lui un an și să facă câte 50 de mătănii [în fiecare zi].

Cap. 39 (de muiare ce nasce în postul mare)

Muierea care va nasce în postul cel mare (postul paștelui), trebuie să postească 40 de zile și să se împărtășească.

Cap. 66 (de muieri)

Muierea care își va tunde părul, în afară de cazul în care se va călugări, și va îndrăzni aceasta, anathemă să fie (să fie dată afară din rândul bisericii). Iar de va fi îndemnată de niște drăcii (capricii femeiești) să-și tundă părul, să fie oprită de a merge la biserică și la împărtășanie un an, cu obligația de a se pocăi.

Dr. Ginel Lazăr ne-a făcut şi o prezentare şi o interpretare a acestui prim Cod de legi din Ţara Românească.

„Deși s-a dorit o îmbinare între mentalul tradițional românesc și rigorile civile și canonice bizantine, au rezultat mai degrabă divergențe cu privire la modalitățile de îndeplinire a ritualurilor existențiale: botezul, căsătoria, moartea. Funcționarea acestora se datora constrângerilor impuse de religie. Normele de drept penal asupra infracțiunilor și pedepselor sunt privite dintr-o perspectivă profund religioasă. Infracțiunea este considerată păcat, iar pedeapsa este privită drept ispășire. Morala tradițională este inspirată tot din religie, fiind redusă la frica față de păcat. «Cine se va însura într-altă credință, fetele și feciorii, unii ca aceia să aibă pocăință în cinci ani, așișderea și popii ceia ce-i vor cununa, și aceia să aibă pocăință trei ani afară de biserică». Femeile nu puteau «să ia chip drăcesc», adică să poarte măști sau să îmbrace straie bărbătești. Se sancționa în mod drastic orice abatere de la normalitate, pentru că «așa a lăsat Dumnezeu» și așa ne-au transmis «sfinții părinți». Tiparul social al obștei satului trebuia respectat cu strictețe pentru a nu atrage mânia divină. Din aceste motive Pravila poate fi considerată mai degrabă o « formă fără fond», respectiv un corpus legislativ și religios de origine bizantină transpus în confuza realitate românească medievală. De aceea, peste un deceniu, o altă variantă de Pravilă (Îndreptarea Legii cu Dumnezeu) va reuși întrucâtva să îndrepte, sub o formă relativ autohtonă, conceptul de Pravilă.”

Pedepsele şi interdicţiile plecau, mai degrabă, de la cutume ale satului, de la datini şi credinţa creştină.  ”Universul satului românesc a transmis sub sintagma «legea pământului» diverse norme care uniformizau relațiile din interiorul și exteriorul familiei, adaugă cercetătorul. Viața însăși se ghida după două precepte: datina populară și credința creștină. Dacă datina populară răspundea la formula « așa am pomenit», credința creștină se baza de dictonul rigid «crede și nu cerceta». Gradele de implicare ale poporului în aceste obiceiuri variau între teamă și pioșenie, iar constrângerile funcționau mult mai bine decât răspunderea voluntară, de aceea sunt stipulate în lege pedepse clar formulate. Mai mult, pedepsele se aplicau «după Pravila creștinească», deși nomocanoanele îmbinau dreptul canonic cu cel civil. Obiceiul reprezenta legea Țării, iar dreptatea creștină era morala care guverna.

Prețul cărții, calculat după «socotirea a toată cheltuiala» a fost de 21 de costande de argint. Costandă era o monedă de argint care a care a circulat în prima parte a secolului al XVII-lea, reprezentând a cincea parte dintru-un ducat.”

Muzeul Naţional de Istorie a României expune în luna aprilie, în cadrul micro-expoziţiei „Exponatul lunii“, această piesă de excepţie – Pravila de la Govora. Întâiul cod de legi din Ţara Românească (1640). Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc vineri, 17 aprilie 2015, începând cu ora 13.00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium.

Micro-expoziţia poate fi vizitată în perioada 17 aprilie – 17 mai 2015,  de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

sursa: evz.ro