
Procurorii DNA au descins în această dimineață la sediul Consiliului Județean Iași, într-un dosar ce vizează fapte de corupție. Potrivit presei locale, în vizorul anchetatorilor se află și președintele CJ Iași, liberaluL Cristian Adomniței.
Potrivit jurnaliștilor de la bzi.ro, instituția publică vizată este Consiliul Județean Iași, condus de liberalul Cristian Adomniței, procurorii ridicând mai multe calculatoare și documente din birourile Direcțiilor Economică și Investiții.
Potrivit sursei citate, investigația DNA a pornit de la un contract de 340.00 de lei, neonorat de către CJ Iași, și care se referea la promovarea orașului. De asemenea, jurnaliștii ieșeni citează surse apropiate anchetei care spun că că mai mulți angajați ai instituției, care au sesizat nereguli, ar fi fost amendați de către Cristian Adomniței, ce se temea că datele respective vor ajunge în atenția presei.
DNA: Dosarul vizează posibile fapte de corupție și fals
Potrivit unui comunicat DNA, cercetările sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2013-2015.
Astfel, procurorii anticorupție efectuează 21 de percheziții la diferite adrese din Iași, dintre care 19 la sediul unei instituții publice. În această cauză, DNA beneficiază de sprijinul SRI și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
sursa: evz.ro
Asta e infractor numai dupa fata de securist grajdar pe care o are….Bleaaaaaah!
Comentariile sunt închise.