Paștele, în vremea comunismului | Familia Ceauşescu respecta tradiţia, creștinii mergeau pe furiş la biserică

Celebrată drept cea mai mare sărbătoare a creştinilor, înainte de 1989 Paştele nu era recunoscut oficial. Credinţa românilor a fost pusă la grea încercare în perioada comunistă. Preoţii au fost întemniţaţi, au fost dărâmate biserici, sărbătorile religioase au fost trecute în umbră. În public, oamenii nu vorbeau despre credinţă, iar televiziunile nu pomeneau despre Paşte. Chiar şi aşa, oamenii nu s-au îndepărtat de biserică.

Regimul comunist încerca să-i ţină ocupaţi pe credincioşi, mulţi oameni fiind chemaţi la lucru în Duminica Paştelui. Zeci de mii de tineri erau atraşi la defilările organizate pe vremea comuniştilor, exact în timpul sărbătorilor pascale. Era modul prin care Nicolae Ceauşescu încerca să-i îndepărteze pe români de credinţă, de biserică. Despre evenimentele religioase nu se vorbea public.

Se încerca deturnarea tinerilor de la slujba de Înviere prin organizarea, în acelaşi timp, a unor evenimente sportive, culturale sau distractive – discoteci cu program prelungit, cercuri artistice. Cu toate că Paştele era o sărbătoare tacită, tolerată de autorităţi, nu exista niciun fel de promovare. Ziarele şi televiziunile vremii nu făceau nicio referire la cel mai important eveniment al creștinilor, care exista doar în calendarul bisericesc şi era celebrat de fiecare familie, în propriul cămin. Lumea trăia o viaţă dublă pe vremea aceea.

În pofida interdicţiilor mai mult sau mai puţin directe, în magazine se găseau vopsele pentru ouă. Orice român dorea să sărbătorească Paştele cu miel sau cozonac putea să o facă. Chiar şi în familia dictatorului se pregăteau mâncăruri tradiţionale în această perioadă. Singura diferenţă între românii de rând şi membrii de partid era faptul că cei din urmă nu mergeau la slujbă. Cu toate acestea, în noaptea de Înviere bisericile din toată ţara erau pline.

Nu era bine să fii văzut pe la biserică

Până în 1989, dacă deţineai vreo funcţie de conducere pe la vreo întreprindere sau dacă lucrai în sistemul judiciar ori în Armată nu era bine să fii văzut pe la biserică. Nici „tovarăşelor” nu le era îngăduit să poarte, la serviciu, pandantive în formă de cruce sau să-şi aducă ouă roşii în pacheţelul cu mâncare. Desigur, asta nu îi oprea pe cei mai mulţi să sărbătorească. Deşi în număr mai mic decât astăzi, cei mai mulţi oameni mergeau la biserică în noaptea de Înviere, preparau cozonaci şi ouă roşii şi îşi urau tradiţionalele cuvinte: „Hristos a înviat! Adevărat a Înviat”. Cu toate că, mai ales în ultima parte a perioadei comuniste, produsele alimentare erau o raritate pe rafturile magazinelor, nu lipseau niciodată ouăle încondeiate şi cozonacul proaspăt cu stafide de la masa de duminică. Procurarea bucatelor tradiţionale de Paşti era însă o problemă la vremea aceea – cei mai norocoşi fiind cei care locuiau sau aveau rude în zonele rurale, carnea de miel sau ouăle de Paşti erau astfel mai uşor de procurat. Ceilalţi stăteau la cozi şi se declarau mulţumiţi dacă reuşeau „să prindă” pui sau să procure un kilogram în plus de zahăr sau făină.
Mielul era „transportat” și cu sicriul

Doamna Sofica Ianculescu, de 71 de ani, a descris atmosfera din timpul sărbătorilor pascale din perioada comunistă. „Trebuie să fim cinstiţi şi să recunoaştem că religia a fost lăsată, preoţii erau plătiţi în continuare de stat, în fiecare slujbă duminicală, în textul rostit de preoţi era şi cel în care credincioşii erau îndemnaţi să se roage pentru conducătorul ţării. Deşi erau lucruri care nu s-au făcut cunoscute, se căuta ca vacanţa de iarnă să conţină Crăciunul, cea de primăvară să înglobeze şi Paştele”, a spus Sofica Ianculescu.

Aceasta a povestit cât de greu putea fi cumpărată carnea de miel de Paşte, în condiţiile în care, în anii 80 era intezis transportul alimentelor dintr-un judeţ în altul. „În comerţul socialist nu prea găseai miei, dar nimeni nu te oprea să cumperi din gospodăria individuală. Dacă în Alexandria, spre exemplu, un orăşean putea să cumpere un miel din satul părinţilor, pentru bucureşteni era greu să se ducă şi să îşi viziteze părinţii sau bunicii în alt judeţ, pentru că nu aveau voie să circule cu alimente, cu carne. Oamenii ajungeau la lucruri inimaginabile. Un prieten povestea că se uneau două – trei familii, îşi procurau un sicriu, îl puneau pe maşină şi nu îi oprea nimeni, nu li se cereau documente. Aşa călătoreau cu acel sicriu, cumpărau miei şi împărţeau după aceea între ei”, a mai relatat doamna Sofica.

Românii nu au pierdut contactul cu Biserica

Religia fusese eliminată din programa de studiu, iar seminariile şi institutele teologice erau atent supravegheate de către autorităţile comuniste. Unii spun că partidul şi Securitatea puseseră la punct chiar şi un plan de racolare a feţelor bisericeşti pentru a ţine sub control „fenomenul”. Dar în pofida măsurilor de izolare a clericilor şi a lăcaşelor de cult, românii nu au pierdut contactul cu Biserica. Anii ce au urmat evenimentelor din 1989 au demonstrat setea oamenilor de a-şi asigura libertatea religioasă.

Ceauşeştii, oamenii tradiţiei

Pe de altă parte, ironia sorţii a făcut ca mulţi dintre liderii comunişti, şi mai ales părinţii şi copiii lor, să respecte – în ascuns, ce-i drept – obiceiurile creştine. Potrivit documentelor păstrate în arhivele Mitropoliei Olteniei, tatăl lui Nicolae Ceauşescu, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969). Într-un mod tacit, chiar şi nomenclaturiştii cei mai convinşi respectau tradiţiile.

Ciocneau ouă încondeiate la Mănăstirea Agapia

Obiceiurile de acasă erau sfinte şi pentru ei, care au fost nişte ţărani. Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.

Înainte: post forţat

Înainte de ’89, nu exista o industrie a produselor de post, ci mai degrabă un post forţat: carnea se găsea foarte greu, mielul se achiziţiona prin intervenţii sau pe sub mână, departe de ochii autorităţilor.

Maurer, singurul nomenclaturist care se afișa la biserică

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi membri ai partidului, singurul care mergea la biserică de sărbători, fără să-şi facă probleme, era Maurer. Ştia că Ceauşescu îl apreciază prea mult ca să-i facă probleme. De altfel, în viaţa lui, Nicolae Ceauşescu a respectat cu adevărat trei oameni: pe de Gaulle, pe Tito şi pe Maurer.

Peste 40 de mii de biserici demolate sau mutate

În perioada comunistă, peste 40 de mii de lăcaşuri de cult au fost demolate sau mutate de pe amplasamentul original. Pe locul în care acum se afla Palatul Parlamentului se aflau cinci biserici. Au fost demolate pe vremea lui Ceauşescu şi a început contrucţia a ceea uriașei clădiri, denumită Casa Poporului. În cei 45 de ani de comunism, mulţi preoţi au căzut victime ale regimului totalitar. Dar, în ciuda opresiunilor, a demolărilor bisericilor şi mănăstirilor, poporul român nu şi-a pierdut credinţa.

Dictator cu familie evlavioasă

Tatăl lui Nicolae, Andruță Ceaușescu (1890-1969), provenea dintr-o familie de păstori din Polovragi, județul Gorj. Andruță Ceaușescu, susținător al lui Ion Mihalache și al Partidului Țărănesc, a fost o perioadă primar al Scorniceștiului (satul de baștină al dictatorului), unde avea o casă modestă. Soția sa și mama dictatorului, Alexandra, nascuta Lixandra Militaru (1888-1977), provenea din familia unui ofițer din armata lui Tudor Vladimirescu. Pentru că era o femeie foarte religioasă, Nicolae Ceaușescu a ordonat construirea unei biserici în Scornicești, deși el era ateu și a participat la înmormântarea ei, cu acest prilej având loc o slujbă oficiată de un preot.

sursa: evzmd.md