nasa-earth-viewOamenii de ştiinţă încearcă de mult timp să găsească forme de viaţă extraterestră, „ascultând” semnalele radio ce vin din spaţiu, cercetând cosmosul cu ajutorul telescoapelor sau trimiţând roboţi în spaţiu, până în prezent fără succes. Însă, potrivit unui specialist NASA omenirea este foarte aproape de a rezolva acest mister.

Ellen Stofan, şefa Programului Ştiinţific al NASA, a declarat că omenirea va descoperi viaţă extraterestră în următorul deceniu.

„Cred că vom avea dovezi puternice privind viaţa în afara Pământului în următorul deceniu şi dovezi definitive în următorii 10-30 de ani. Ştim unde să căutam, cum să căutăm şi în majoritatea cazurilor avem tehnologia necesară şi modalităţile de a o implementa”, a afirmat aceasta.

Specialistul NASA a adăugat că o astfel de descoperire nu se va produce la mare depărtare, ci poate chiar în sistemul nostru solar.

„Când vorbim de căutarea de forme de viaţă pe Marte sau pe Europa (nr. – una dintre lunile planetei Jupiter) sau pe alte luni din Sistemul Solar, nu vorbim despre omuleţi verzi, ci despre forme microscopice de viaţă. Sunt convinsă că pe parcursul vieţii noastre vom înţelege că există viaţă şi în alte forme din sistemul nostru solar şi implicaţiile acestui lucru asupra vieţii pe Terra. Suntem foarte aproape de a găsi răspunsul la întrebarea care ne bântuie de milenii: „Suntem singuri?”, a mai spus Ellen Stofan.

sursa: mediafax.ro

Comentariile sunt închise.