De-a lungul anilor, în preajma sărbătorii Învierii Domnului, televiziunile abundă de documentare și filme care evocă patimile Mântuitorului. Însă rolul lui Iisus a fost pentru doi dintre actorii care l-au întruchipat o provocare care le-a schimbat viața.
Cea mai cunoscută peliculă despre patimile Mântuitorului rămâne producţia lui Franco Zeffireli, “Iisus din Nazareth”, realizat la cererea Papei Paul al VI-lea, care îl are în rolul principal pe Robert Powell. Filmul a fost lansat în anul 1977, pe când Powell avea 32 de ani. Prestaţia sa i-a adus un imens succes la vremea respectivă şi i-a adus o nominalizare la Premiile BAFTA, la categoria „Cel mai bun actor”.
Înainte de a accepta provocarea lui Zeffirelli, actorul era un ateu declarat, însă după realizarea peliculei, a ajuns chiar să se considere “trimisul lui Dumnezeu pe Pământ”.
Cei din cercul lui de prieteni ar spune că actorul ar fi urmărit de un fel de blestem. “După ce a jucat rolul Mântuitorului, Robert nu s-a mai simţit niciodată împlinit, niciun alt rol nu l-a mai captivat, niciul alt film nu l-a mai atras. Întotdeauna amintea de momentele memorabile în care el îl interpreta pe Iisus din Nazaret”.
După Iisus din Nazaret, Robert Powell a continuat să fie activ, inclusiv pe micile ecrane, însă n-a reușit niciodată să se desprindă de imaginea care i-a marcat pentru totdeauna cariera. Și după 38 de ani actorul britanic continuă să fie asociat cu rolul din pelicula lui Zeffirelli, iar fanii nu vor uita niciodată interpretarea sa magnifică.
Și pentru Jim Caviezel, actorul care l-a intruchipat pe Iisus in pelicula din 2004 regizata de Mel Gibson, “Patimile lui Hristos”, rolul s-a dovedit a fi unul care i-a schimbat viața.
Potrivit The Guardian, actorul a declarat ca producatorii de la Hollywood l-au evitat dupa ce a acceptat sa joace in sangeroasa pelicula despre ultimele zile ale lui Iisus. Desi s-a remarcat pe marile ecrane inainte de Patimile lui Hristos in filme precum Contele de Monte Cristo (2002) sau Ochi de inger (2001), dupa ce a jucat in pelicula regizata de Gibson, actorul nu a mai fost solicitat pentru roluri importante.
Actorul a povestit in timpul discursului sustinut la biserica baptista din Orlando Florida, cum Gibson i-a oferit rolul, pentru ca, 20 de minute mai tarziu sa il sune si sa il implore sa nu il accepte, spunandu-i ca in caz contrar “nu vei mai lucra niciodata in acest oras”. Jim Caviezel i-a raspuns atunci “Cu totii trebuie sa ne imbratisam crucile. Iisus este la fel de controversat acum cum a fost dintotdeauna. Nu s-a schimbat mare lucru in 2 000 de ani”. Pe de alta parte, Jim Caviezel, un crestin dedicat, crede ca distrugerea carierei sale in cinematografie a fost un pret care a meritat sa fie platit declarand ca: “Trebuie sa renuntam la numele noastre, la reputatiile noastre, la vietile noastre pentru a spune adevarul”. Desi l-a descris pe Gibson ca fiind un ” pacatos oribil” el a declarat ca actorul nu merita sa fie umilit, adaugand ca: “Mel Gibson nu are nevoie de judecata voastra, el are nevoie de rugaciunile voastre”.
Patimile lui Hristos a fost un enorm succes de box-office in 2004, obtinand atunci incasari de peste 600 de milioane de dolari, dar, a atras in acelasi timp numeroase controverse si critici, Gibson fiind acuzat de antisemitism.
Comentariile sunt închise.