O idee pentru România | Confiscarea averilor de la marii infractori: cum fac americanii!

Thomas J. Abernathy, un oficial al US Marshals Service – instituţia care se ocupă în Statele Unite de administrarea şi valorificarea bunurilor provenite din infracţiuni – se află în aceste zile la Bucureşti, pentru a oferi experienţa americană instituţiilor similare care urmează să fie înfiinţate şi în România.

Programul de Confiscare Eficientă a bunurilor provenite din infracţiuni a fost înfiinţat în SUA abia în 1984. Exista încă din 1971 faimoasa Lege RICO, care a permis demantelarea a numeroase grupuri de crimă organizată şi arestarea multor capi mafioţi, dar autorităţile au constatat că nu au mijloacele adecvate de a recupera şi averile uriaşe acumulate de infractori. „E uşor să pui cătuşele unui infractor. Mai greu e să faci o investigaţie financiară şi să-i confişti tot ce a furat”, spune T.J. Abernathy.

„Oameni deştepţi”

Atunci, în 1984, nişte „oameni deştepţi” din Congres – după cum i-a catalogat T.J. Abernathy – au iniţiat o lege prin care au imaginat un sistem unitar la nivel federal de identificare, urmărire, sechestrare şi valorificare a bunurilor provenite din infracţiuni – numit Programul de Confiscare Eficientă. În acest program au fost incluse mai multe agenţii federale de investigaţii – FBI, Agenţia Antidrog, Biroul Procurorului Federal, Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme şi Explozibili, Administraţia pentru Mâncare şi Medicamente etc. Pe lângă acestea, a fost cooptat în program şi US Marshals Offcie, care nu e agenţie de investigaţie, ci doar de aplicare a legii, un fel de poliţie federală.

Mecanismul este următorul: agenţiile menţionate mai sus efectuează investigaţii în domeniul specific de acţiune, constată infracţiuni, întocmesc dosare penale împreună cu procurorii şi, totdată, sechestrează şi confiscă bani şi bunuri provenite din respectivele infracţiuni. Sumele şi activele sechestrate sunt apoi transferate către US Marshals Office, care are sarcina de a le administra până la terminarea proceselor şi de a le valorifica după pronunţarea sentinţelor.

„The F”

Lucrul cu adevărat inedit în sistemul american este că banii confiscaţi sau cei obţinuţi din valorificarea activelor nu merg în bugetul federal, la Trezoreria SUA, ci se constituie într-un fond special – poreclit in sistem „The F” – aflat la dispoziţia agenţiilor care participă la acest program. Aceşti bani sunt folosiţi pentru autofinanţarea agenţiilor participante, pentru despăgubirea victimelor infracţiunilor, pentru dotări şi training. Totodată, dacă la investigaţii participă şi autorităţi poliţieneşti locale, li se alocă şi acestora fonduri din sumele confiscate – dar numai pentru dotări şi training, nu şi pentru salarii, spre exemplu.

L-am întrebat pe T.J. Abernathy dacă nu există riscul ca respectivele agenţii să facă exces de zel în aşa fel încât să maximizeze artificial intrările de bani în „The F”, câtă vreme aceştia sunt la dispoziţia lor. A răspuns că legea este astfel gândită încât să prevină acest tip de abuzuri. În primul rând, salariile angajaţilor din agenţiile participante la program sunt stabilite de Congres şi nu depind de volumul confiscărilor. Apoi, modul de alocare a banilor se stabileşte în comun de reprezentanţi ai fiecărei agenţii, după criterii stabilite tot prin lege. În sfârşit, spune Abernathy, „The F” este cel mai auditat fond bugetar din SUA, atât de către Congres, cât şi de către o comisie internă de audit, în care sunt implicaţi auditori de la fiecare din agenţiile implicate în program. „Încrederea publicului este un factor fără de care n-am putea funcţiona. De aceea, fiecare bun, fiecare cent este periodic raportat, în aşa fel încât toată lumea poate afla ce s-a întâmplat cu el din momentul în care intră în sistem şi până la modul în care este cheltuit”, explică Abernathy.

Praguri pentru confiscare

Oficialul US Marshals Service spune că nu orice activ provenit dintr-o infracţiune merită să fie confiscat. Din experienţa de peste 30 de ani a Programului de Confiscare Eficientă s-au degajat câteva reguli, astfel încât administrarea bunului până la valorificare să nu coste mai mult decât se obţine din vânzare. Spre exemplu, dacă e vorba de o maşină, nu se aplică sechestrul dacă valoarea estimată a acesteia este sub 5.000 de dolari. Dacă e vorba de imobile, nu sechestrează dacă din vânzarea imobilului sau a unei părţi a lui nu obţin efectiv mai mult de 25.000 de dolari. „Dacă am o casă care valorează 100.000 de dolari, dar este grevată de o ipotecă de 80.000 de dolari, nu are rost să o mai sechestrez, pentru că taxele şi cheltuielile de întreţinere pot depăşi, până la sfârşitul procesului, 20.000 de dolari. Nu merită”, exemplifică Abernathy.

Costumul escrocului Madoff

Oficialul american a arătat şi un mod inteligent de a obţine bani frumoşi din valorificarea unor bunuri aparent banale şi fără valoare: „Să luăm de exemplu un costum de haine. Cât poţi obţine pentru un costum? Câteva zeci sau sute de dolari. Dar dacă acel costum a aparţinut faimosului escroc Bernie Madoff, care a delapitat la Bursă 65 de miliarde de dolari, fiţi sigur că vor fi mulţi americani care vor vrea să dea o grămadă de bani ca să aibă costumul lui Madoff”.

Articolul integral îl puteți citi pe adevarul.ro