cercetari penale - arest

Poliţiştii care lucrează la Arestul central al Poliţiei Capitalei s-au lovit de o problemă nemaiîntâlnită până acum: întreaga capacitate a fost ocupată, iar numărul reţinuţilor şi arestaţilor a depăşit numărul locurilor. Soluţia găsită a fost să fie „cazaţi” şi câte doi în pat, urmând ca în perioada următoare să se facă mai multe transferuri către penitenciarele din apropierea Bucureştiului.

„Niciodată nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Acţiunile DNA au umplut, practic, toate celulele. Nu e vorba numai de peşti mari, ci şi de oameni obişnuiţi acuzaţi de infracţiuni economice. Nu am văzut niciodată atât de mulţi arestaţi. A trebuit să-i punem şi câte doi în pat”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un angajat al Arestului central pentru stiripesurse.ro

Una dintre problemele invocate de poliţişti este aceea că multe anchete se desfăşoară foarte încet. „Procurorii întâi îi arestează şi abia apoi văd în ce măsură se pot ocupa de dosar. Înainte, pe Codul Penal vechi, un arestat stătea maximum o lună, două la noi. Acum, mai toţi stau 4, 5, chiar 6 luni”, a mai spus aceeaşi sursă.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.