Jurnalistul Robert Turcescu dezvăluie într-un articol publicat pe contul său de Facebook, legătura dintre Claudiu Florică, proaspăt scos de sub urmărire penală în Dosarul Microsoft și senatorul Șerban Mihăilescu, devenit celebru sub titluatura de Miky Șpagă.
Turcescu publică un articol al Academiei Cațavencu din februarie 2005 din care reiese implicarea lui Mihailescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, în derularea contractului Microsoft în favoarea companiei Fujitsu Siemens Computers, al cărei președinte era Claudiu Florică.
„Am rasturnat podul cu vechituri si ia te uita ce avem noi aici din februarie 2005! Cum era cu Florica ala care a scapat din dosarul Microsoft pentru ca si pentru ca? Hai, ca nu sintem prosti, Florica e baiatul din flori al sistemului…
De ce i se zice Miky Spaga lui Serban
Mihailescu si cat a fost spaga lui Miky
de Academia Catavencu
Marţi, 22 februarie 2005, 0:00
In octombrie 2001 s-a emis Hotarårea 1007, pentru aprobarea Strategiei Guvernului, privind informatizarea administratiei publice. Finantarea actiunilor s-a efectuat „in limita fondurilor ce vor fi aprobate anual, prin legea bugetului de stat, cu aceasta destinatie”. Scriptic, propunerea a venit din partea lui Cozmånca. Faptic, a venit prin vointa lui Miky Spaga, zis Serban Mihailescu.
Hotarårea a fost parafata de Adrian Nastase si contrasemnata de Octav Cozmånca, ministrul Administratiei Publice, de Serban Mihailescu, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului si de Dan Nica, ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. In prima faza, in acest
program urmau sa fie implicati 250 de mii de angajati publici. Despre limita fondurilor nu se sufla in schimb, nici un cuvintel. La intrebarile cåt?, cum? si de ce?, a raspuns ca de obicei prin tacere, domnul Mucles, secretar de stat in Ministerul Culiselor. Iar culisele au denuntat ca derularea contractului pentru licensarea administratiei publice s-a facut fara licitatie. Respectivul contract de licensare a fost preluat de reprezentanta Fujitsu Siemens Computers, prin incredintare directa presedintelui ei, Claudiu Florica.
Valoarea contractului este de 54,5 milioane de dolari. Cifra totala a licentelor ajunge la 50 de mii, in timp ce Fujitsu Siemens nu are mai mult de sapte mii de calculatoare.Hotarårea de Guvern 1007, privind informatizarea administratiei publice a fostintrodusa pe sest, in mapa premierului Nastase, de catre imbatabilul, infatigabilul si imponderabilul Miky Spaga. Valoarea reala a contractului nu poate depasi 25 de milioane de dolari. Diferenta de aproape 30 de milioane s-a evaporat ca roua de pe inflorescentele de regina-noptii in diminetile de vara, pe la ceasurile noua, cånd soarele s-a catarat la doua sulite pe cer.
Proiectul de Hotaråre a trecut in vårfurile picioarelor prin guvern, ca o pisica iesita la furat, evitånd sa dea ochii cu expertii de la Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si cu cei din Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI), mai putin cu ministrul Dan Nica.
Incepånd de aici, intram pe un drum alunecos, pe care trebuie sa pasim cu mare bagare de seama. Tot culisele pretind ca Miky Spaga i-a fortat måna Adrianei Ticau, secretar de stat pentru Tehnologia Informatiei in MCTI, sa stea in banca ei si sa nu-si dea cu parerea despre proiectul de hotaråre.
Miky Spaga este si a ramas in spatele reprezentatiei Fujitsu Siemens din Romånia, inclusiv dupa demisia lui din guvern, din octombrie 2003, cånd a fost inlocuit cu Eugen Bejenariu, fostul sef al Regiei protocolului de stat. La rugamintea lui Miky Spaga, Bejenariu a riscat pe ultima suta de metri a
administratiei Nastase, sa mai repete trucul cu bagatul pe sest a documentelor in mapa premierului.
|n mapa era un proiect de hotaråre pentru o extensie de inca 20 de milioane de dolari, a programului de informatizare a administratiei publice, cåstigat pe daiboj de Claudiu Florica, presedintele Fujitsu Siemens. Speriat de dimensiunile facaturii, Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor si-a facut cruce cu limba-n cerul gurii si a refuzat sa semneze hotarårea.
Domnul Mucles de la Ministerul Culiselor si-a aminitit ca Tanasescu i-a zis lui Bejenariu: „Tu vrei sa intram amåndoi la bulau, pentru porcaria asta?”. Claudiu Florica se plånge tot mai tare in ultimele zile, ca a fost o victima a odioasei guvernari Nastase. Sinistra Guvernare i-a favorizat obtinerea unor
contracte de peste 250 de milioane de dolari. Din acest cuantum, 180 de milioane reprezinta partea acrosata aditional din proiectul EADS, de securizare a frontierelor, impreuna cu Toma Zaharia si Nicolae Badea.
Claudiu Florica bate acum pe la usile ministerelor lui Tariceanu si se lauda ca are o imputernicire speciala de la presedintele Basescu, pentru a prelua integral, toate proiectele administratiei publice.
Nu singur, ci cu partenerii sai traditionali, amåndoi milionari in dolari, Nicolae Badea, patronul Clubului Dinamo si al societatii Computerland si fostul ginerica
al ministrului ceausist Dinca Teleaga, si Florin Talpes, patronul societatii Softwin, presupusul nepot acoperit al generalului Ioan Talpes.
Pe ce se bazeaza Claudiu Florica, atunci cånd pretinde ca are procura de la Basescu? Pe faptul ca a subventionat cu calculatoare Partidul Democrat, amplasate in subsolul sediului general al PD, din Aleea Modrogan. Si pe faptul ca a donat pe hårtie Ministerului Educatiei, 10 mii de licente pentru
invatamåntul mediu si universitar.
Minister condus de Mircea Miclea, fostul angajat al lui Florin Talpes, prietenul sicolaboratorul lui Claudiu Florica.
Legalizarea industriei software si de comunicatii din Romånia, compromisa prin maniera in care Fujitsu Siemens a obtinut fara licitatie proiectul privind informatizarea administratiei publice, ar trebui sa intre pe agenda luptei impotriva coruptiei, a premierului Tariceanu.
Spunem coruptie, deoarece Claudiu Florica n-a våndut guvernului decåt o simpla foaie de hårtie, pentru suma de 54,5 milioane de dolari. In rest, Florica na dat nici macar o imprimanta.
De aceea, presedintele Basescu si premierul Tariceanu sunt rugati sa citeasca urmatoarele propozitii: contractul privind informatizarea administratiei s-a incheiat cu doi intermediari, dintre care unul este carat in spate de Miky Spaga.
Pentru serviciul de trasura, numitul Spaga a fost platit cu 30 de milioane de dolari. Contractul a fost incredintat fara licitatie, de guvern.
O serie de firme supertari din Romånia, cu expertiza in implementari, cum ar fi Bull, Dell, Hewlett-Packard, IBM sau S&T nu au fost nici macar instiintate de derularea acestui proiect, de catre guvern. Cåtiva experti au calculat ca valoarea echipamentelor software nu depaseste 26 de milioane de dolari.
Restul a intrat in pamånt, si la intrebarea asta nici macar culisele nu au un raspuns pe masura.
Ele s-au multumit sa arate cu degetul timid, inspre Miky Spaga.
Daca guvernul Tariceanu nu va demara un control de fond asupra acestei investitii, printr-o agentie specializata a statului, si va continua proiectul in forma mostenita de la precedentul cabinet, nu va face altceva decåt sa conserve, legitimeze, garanteze, perpetueze si cautioneze o spaga de 30 de
milioane de dolari.
Dat fiind faptul ca presedintele Claudiu Florica se lauda cu o donatie facuta Ministerului Educatiei, il rugam pe ministrul Mircea Miclea sa citeasca urmatoarele propozitii: donatiile Fujitsu Siemens au fost conditionate de obtinerea contractului de 54,5 milioane de dolari, pentru informatizarea administratiei publice.
Circa 3,5 milioane de dolari au fost palpate, din asa-zisa donatie de licente pentru invatamåntul mediu si universitar. Totul a fost facut din bani publici, fara licitatie. Se banuie ca Mircea Miclea a cumparat linistea sindicatelor din invatamånt, la pachet cu produsele livrate prin Claudiu Florica. Florica este ginerele lui Cornea, liderul Sidicatelor Libere din |nvatamånt. Claudiu Florica a amenintat ca daca Fujitsu Siemens si partenerii sai nu vor fi inclusi in proiectele MEC, ii da drumul lui socru-sau din cusca sa puna de-o greva in invatamånt, ce n-a vazut Parisul. Cel putin, asa se aude pe culoarele culiselor.
In acelasi timp, il rugam pe Claudiu Florica sa raspunda la urmatoarele intrebari: in ce imprejurari ati fost cooptat de guvern, pentru a derula programul de informatizare a administratiei publice, desi grupul Fujitsu Siemens nu dispune de experienta de integrare pe piata autohtona? Cum au fost respinsi de catre guvern, intr-o maniera de neinteles, americanii Dell, Hewlett-Packard sau IBM? De
unde ati cumparat licentele Fujitsu Siemens? Direct din Irlanda? Si daca nu, de la ce intermediar? Ati putea prezenta facturile de cumparare, in virtutea accesului la informatiile publice, dat fiind faptul ca vorbim de bani bugetari? Nu?
Ati putea face publice facturile de comision, tip Rebate Credit-Notes? Anumite persoane din guvernul Nastase au sugerat ca va prefera? Aveti relatii privilegiate cu Serban Mihailescu zis Miky Spaga, cu tenismenul Dinu Pescariu si cu Florin Talpes? Este adevarat ca Dinu Pescariu v-a prezentat lui Miky Spaga? Da!? Da, insa reprezentanta Siemens Romånia n-a stiut o clipa ca vorbiti si actionati in
numele ei.
Iar cånd Adrian Baicusi, directorul reprezentantei Siemens v-ar lua la intrebari, parca vedem ca o sa-i raspundeti ca de aia ati vorbit, ca aveati procura specialade la Basescu.
Cornel IVANCIUC
Nota bene: este bine de stiut ca Octav Cosmanca a fost seful de o viata al lui Aurel Cornea inainte de 1989. Asa… vine de se leaga!”, scrie Robert Turcescu pe Facebook.
Am rasturnat podul cu vechituri si ia te uita ce avem noi aici din februarie 2005! Cum era cu Florica ala care a scapat…
Posted by Robert Turcescu on Monday, March 30, 2015
Comentariile sunt închise.