Ion Cristoiu | Gogol despre arestările din ultimul timp

Volumul  „Istoria ca telenovelă- eseuri, note, documente” – publicat de mine în 2003 cuprindea eseul  „Gogol despre arestările din ultimul timp”.
Suntem în 2015.
Arestările din ultimul timp, izvorîte, toate, din înhățarea corupților, seamănă cu cele din Rusia lui Gogol.
Ca și cele din România lui 2003.

De cîţiva ani, asistăm la un fenomen. Din cînd în cînd, cîte un afacerist e arestat. Uneori, e vorba de mai mulţi. Ilegalităţile erau de mult ştiute. Asupra unora dintre ele presa a scris pînă s-a subţiat hîrtia de format A4, cea pe care aproape toţi jurnaliştii îşi redactează articolele. Cu toate acestea, ani întregi respectivul sau respectivii n-au fost deranjaţi. Lăsaţi în pace de Poliţie şi Procuratură, ei şi-au văzut mai departe de învîrteli şi de dezbateri deloc filozofice, împreună cu dame disponibile. La multe dintre sindrofiile lor au fost reperate şi profilurile unor puternici ai zilei, încîntaţi că pot bea un whisky fără alt effort decît acela de a invoca nevoia de încurajare a capitalului autohton.
Cum ajungi şef la vamă
Cum de-au început să curgă şuvoi arestările de-abia la un moment dat? Şi-au dat seama Poliţia şi Procuratura că au rămas în urmă cu planul la descinderi şi vîrîri la zdup? Răspunsul ni-l dă un confrate în ale condeiului. Se numeşte Nikolai Vasilievici Gogol şi a scris, printre altele, una dintre cele mai mari cărţi ale literaturii universale: Suflete moarte. Deşi romanul se petrece nu în România postdecembristă, ci în Rusia ţarului Nikolai I, totuşi, multe întîmplări par a fi decupate din viaţa noastră de azi. Printre ele se numără şi una care dă, într-un fel, răspunsul la întrebările stîrnite de arestările din ultimii ani. Personajul principal al romanului, Cicikov, e un cetăţean care pune la cale tot felul de matrapazlîcuri menite a-l îmbogăţi peste nopate. Unul dintre acestea are loc în perioada cînd Cicikov ajunge un fel de şef mare la vamă. Pentru a fi blagoslovit cu asemenea pleaşcă, eroul nostru s-a străduit, ca vameş simplu, să i se ducă faima de funcţionar incoruptibil:
„Pînă şi şefii se lămuriseră că e drac nu om; descoperea contrabanda în roţi, în oişti, în urechile cailor şi mai ştiu şi eu în ce locuri, acolo unde nici chiar autorului nu i-ar fi dat în gînd să se uite şi unde numai slujbaşilor vamali li se îngăduie să-şi bage nasul.”
Intransigenţa legendară e, însă, o şmecherie. Omul îşi dăduse seama că, pentru a da tunul, trebuia să fie şef. Şi, într-adevăr, ajunge mai mare peste vameşi. Simţindu-şi venită vremea, Cicikov intră în contact cu o puternică reţea de contrabandişti, şi, împreună cu un subordonat, dau lovitura. Contrabandiştii sînt lăsaţi să treacă peste graniţă dantelărie de milioane de ruble, ascunsă în blana falsă a unor turme de berbeci. Din afacere, Cicikov şi complicele său se aleg cu cîteva sute de mii de ruble. Afacerea ar fi mers mai departe, dacă, vorba lui Gogol, nu-şi băga dracul coada:
„Necuratul îi zăpăci pe amîndoi slujbaşii, într-atît, încît ei se certară dintr-un nimic, ca nişte turbaţi, în toiul unei discuţii aprinse, fiind foarte chercheliţi, Cicikov făcu pe slujbaşul celălalt «băiat de popă», iar acesta, cu toate că era chiar fecior de popă, nu se ştie de ce s-a supărat peste măsură şi a răspuns pe loc foarte furios: «Minţi, eu nu sînt băiat de popă, sînt consilier de stat! Tu eşti băiat de popă». Ca să-i aţîţe şi mai tare necazul, adaugă: «Ca să ştii cum stă chestia!». Cu toate că, întorcînd asupra lui Cicikov epitetul pe care-l primise de la el, şi, cu toate că vorbele «ca să ştii cum stă chestia» păreau să fie destul de tari, totuşi, nemulţumit cu atît, el mai făcu împotriva lui Cicikov şi un denunţ secret (…). Legăturile ascunse cu contrabandiştii ieşiră la iveală. Consilierul de stat, care-şi tăiase singur craca de sub el, îşi duse şi tovarăşul de rîpă. Slujbaşii au fost daţi în judecată, li s-a sechestrat şi confiscat tot ce avea.”
Dracu’ ştie din ce s-au luat!
Cam aşa ceva s-a întîmplat şi cu eroii arestărilor din ultimul timp. Sigur e că nici unul dintre ei n-a acţionat de unul singur. Sigur e că au avut protecţie în Poliţie, în Justiţie, ba chiar şi în sferele înalte. Şi că la un moment dat au ajuns să se certe. Vorba lui Gogol: dracu’ ştie din ce s-au luat! Sigur e că s-au denunţat unul pe altul. Sigur e că mulţi dintre ei au fost arestaţi, pentru că şi-au deranjat înalţii protectori. Fălindu-se că-i au la mînă cu casete video şi audio. Ameninţînd că, la o adică, le dau drumul în lume. Sau, mai ştii, poate că pur şi simplu, la un bairam, unul dintre ei, pierzîndu-şi minţile, s-a apucat să-l contrazică pe protector într-o chestiune cum ar fi, de exemplu, dacă Galbena de Odobeşti e mai bună decît Grasa de Cotnari. Protectorul pleda pentru Grasă. Pe escroc nu ştiu ce l-a apucat, dar a ţinut-o morţiş cu Galbena. Şeful, şi el bine aranjat, s-a supărat rău de tot. Lasă că ţi-o fac eu! i-a zis. Şi a doua zi escrocul a fost arestat. Din toate acestea se poate însă observa că între întîmplarea din Gogol şi cele din ziua de azi e o diferenţă. În Suflete moarte, amîndoi complicii o păţesc. În România noastră, o sfecleşte numai cel mic.

Sursa: cristoiublog.ro