Copilotul zborului Germanwings 4U9525, Andreas Lubitz, i-a spus fostei sale prietene că plănuieşte ceva atât de atroce încât numele lui va fi cunoscut de toată lumea, iar femeia a povestit că tânărul se trezea uneori noaptea urlând „ne prăbuşim!”.

Fosta iubită a lui Andreas Lubitz a declarat pentru o publicaţie germană că bărbatul i-ar fi spus anul trecut, pe un ton ameninţător: „Într-o zi voi face ceva ce va schimba tot sistemul şi atunci toţi îmi vor şti numele şi şi-l vor aminti”, informează dailymail.co.uk.

Când a aflat de prăbuşirea de marţi a zborului Germanwings 4U9525, femeia şi-a amintit de profeţia ameninţătoare a lui Lubitz. „Nu am ştiut ce vrea să spună, dar acum am înţeles”, a declarat fosta iubită a copilotului pentru ziarul german Bild.

Problemele personale şi comportamentul ciudat erau atât de grave, încât femeii i s-a făcut frică şi a decis să se despartă de Andreas Lubitz. „Când am aflat despre prăbuşirea avionului, în minte au început să mi se deruleze cuvintele pe care mi le spusese”, a spus femeia.

Potrivit dailymail.co.uk, autorităţile vor dori, cel mai probabil, să vorbească cu fosta iubită a copilotului pentru a obţine detalii despre starea de spirit a acestuia. Copilotul şi femeia au avut o relaţie timp de şapte ani şi au locuit împreună într-un apartament la periferia oraşului Dusseldorf. Unele relatări de presă vorbesc despre faptul că cei doi ar fi fost logodiţi şi ar fi existat planuri pentru a se căsători în 2016.

Andreas Lubitz ar fi comandat două automobile Audi pentru sine şi iubita sa cu puţin timp înainte de tragedie, într-o încercare disperată de a o convinge să se întoarcă la el, dar femeia ar fi respins cererile acestuia şi doar o maşină a fost livrată.

Informaţiile uimitoare referitoare la o posibilă plănuire îndelungată a prăbuşirii deliberate a avionului Airbus A320 dau greutate relatărilor referitoare la faptul că Lubitz a ascuns afecţiunile medicale de care suferea şi care l-ar fi făcut inapt de zbor, comentează dailymail.co.uk.

Vineri, anchetatorii germani au anunţat că bărbatul ar fi trebuit să fie în concediu medical în ziua prăbuşirii avionului. Scutiri medicale au fost descoperite la domiciliul lui Lubitz, inclusiv una pentru ziua accidentului, iar spitalul universitar din Dusseldorf a confirmat că Lubitz a fost pacient al instituţiei medicale în ultimele două luni, dar nu a dat publicităţii date despre motivele internării.

Daily Mail relatează că Andreas Lubitz ar fi cunoscut foarte bine regiunea din Alpii francezi în care s-a prăbuşit avionul Germanwings, după ce ar fi efectuat un curs de planorism în zonă.

Andreas Lubitz a lucrat ca însoţitor de zbor timp de aproape un an înainte de a deveni pilot şi a fost tachinat de colegii săi pe această temă. Unii membri ai echipajelor aeriene îi spuneau „Tomato Andi” (Andi suc de roşii, n.r), o referinţă la sucul preferat de mulţi pasageri.

Presa a mai scris că bărbatul pasionat de fitness urma un tratament pentru problemele de sănătate mintală şi s-ar fi temut că licenţa de zbor i-ar fi fost ridicată dacă operatorul aerian ar fi aflat despre căderile sale de ordin psihologic.

Potrivit unor informaţii publicate de presa germană, cel puţin doi medici i-ar fi acordat scutiri medicale pentru ziua în care a avut loc accidentul. Anchetatorii ar fi găsit la domiciliul lui Lubitz şi alte scutiri medicale, eliberate pentru zile în care bărbatul s-a aflat la manşa avioanelor Germanwings. Poliţia a anunţat că, cel puţin deocamdată, nu a fost găsit niciun mesaj referitor la sinucidere.

Un oficial al Germanwings a declarat pentru Daily Mail că operatorul aerian nu ştia de nicio scutire medicală şi că era responsabilitatea lui Lubitz să anunţe compania că nu este apt de zbor.

Preşedintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat joi că Lubitz a trecut testele de sănătate şi era apt de zbor. El a precizat însă că în urmă cu şase ani, când Lubitz începuse pregătirile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial, a întrerupt cursurile pentru câteva luni. El a adăugat că, dacă motivul era de natură medicală, regulile germane privind respectarea vieţii private ar fi împiedicat dezvăluirea acestor informaţii.

Biroul federal al aviaţiei (LBA) din Germania a cerut vineri companiei Lufthansa să ofere acces la dosarul medical al lui Andreas Lubitz, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Dosarul medical ar urma să fie ulterior transferat anchetatorilor francezi, a declarat un purtător de cuvânt al LBA.

Andreas Lubitz, în vârstă de 27 de ani, este suspectat că a provocat intenţionat prăbuşirea avionului Germanwings, marţi, într-o regiune muntoasă din sudul Franţei. Procurorul din Marsilia a declarat joi că Lubitz a refuzat să-i dechidă uşa pilotului şi a acţionat butonul de coborâre a aeronavei, ceea ce poate fi interpretat drept o intenţie de a distruge acest avion. Toate cele 150 de persoane de la bord au murit în urma prăbuşirii avionului.

sursa: gandul.info

Comentariile sunt închise.