DNA precizează că în urma perchezițiilor în dosarul lui Vâlcov au fost găsite 101 tablouri de valoare care au fost achiziționate de la case celebre de licitații.

„A fost inițiată procedura de identificare și certificare a tablourilor, la care participă o echipă de experți muzeografi și alți experți în domeniul artelor figurative”, subliniază DNA într-un comunicat de presă.

COMUNICATUL DNA

Ca urmare a încuviințării, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au efectuat percheziții domiciliare, în șase locații situate în: București (o locație), municipiul Slatina (4 locații) și o localitate din județul Olt, în scopul identificării unor tablouri despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul VÂLCOV BOGDAN DARIUS, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză.

Ca urmare a perchezițiilor, s-au identificat 101 tablouri pe care figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ȘTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAȘCU, CONSTANTIN PILIUȚĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ etc.

Există date că cea mai mare parte a acestor tablouri au fost achiziționate de la case celebre de licitații. A fost inițiată procedura de identificare și certificare a tablourilor, la care participă o echipă de experți muzeografi și alți experți în domeniul artelor figurative.

După expertizare, tablourile urmează a fi predate în custodia unei instituții specializate în domeniu care va aprecia, inclusiv asupra posibilității ca respectivele tablouri să fie expuse, până la finalizarea procesului penal și stabilirea situației lor juridice.

Lucrările de artă găsite la percheziţiile din dosarul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov au valori cuprinse între 1.200 de euro, precum este „Prapor”, de Horia Bernea, şi 114.000 de euro, un tablou semnat de pictorul Auguste Renoir, intitulat „Femme nue couchee”, informează mediafax.ro

Anchetatorii au identificat cele aproximativ o sută de tablouri găsite la percheziţiile din dosarul fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov şi le-au trimis la expertiză unor specialişti evaluatori şi muzeografi, printre operele de artă fiind şi trei lucrări semnate Pablo Picasso.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre tablourile identificate se află trei opere de artă semnate Pablo Picasso – „Lupta Centaurilor, III”, „Pictor în atelier” şi „Regele”.

De asemenea, au mai fost identificate tablourile: „Portret” – de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, „Micul dejun” – de Eustaţiu Stoenescu, „Lan de grâu”, „Grădina Cişmigiu” – de Samuel Mützner, „Prapor” – de Horia Bernea, „Zână”, „Zâne”, „Victor Hugo” – de Andy Warhol.

 Tablourile „Lan de grâu” şi „Grădina Cişmigiu”, ambele realizate de pictorul Samuel Mützner, au fost scoase la vânzare în 2013, la casa de licitaţii Goldart din Bucureşti. Astfel, tabloul „Lan de grâu”, realizat în ulei pe carton, nesemnat, dar pe verso având o autentificare din partea nepotului artistului şi care provine din colecţia familiei, a fost adjudecat cu suma de 4.000 de euro, sub preţul estimat.

De asemenea, tabloul „Grădina Cişmigiu”, al aceluiaşi pictor, o operă în ulei pe carton, ce are autentificarea nepotului artistului şi provine din colecţia familiei, a fost cumpărat cu suma de 3.000 de euro, sub preţul estimat, tot în 2013.

Pe de altă parte, un alt tablou găsit de procurorii DNA este „Prapor”, de Horia Bernea, realizat în ulei pe pânză, semnat şi datat dreapta jos, cu violet. Opera, intitulată stânga jos, cu violet, „PRAPOR”, a fost adjudecată în 2014, la o licitaţie Artmark din Capitală, pentru suma de 1.200 de euro.

O altă pictură este „Micul dejun”, de Eustaţiu Stoenescu, în ulei pe carton, care a fost vândută la o licitaţie a casei Artmark, în anul 2014. Semnat, intitulat, localizat şi datat „E. Stoenesco, «Interieur», Paris, 1949”, tabloul a fost adjudecat cu suma de 2.600 de euro.

Totodată, desenele din tuş pe hârtie „Zână” şi „Zâne”, de Andy Warhol, apar pe site-ul casei de licitaţii Christie’s cu o valoare estimată cuprinsă între 5.000 şi 7.000 de dolari, respectiv 4.000 şi 6.000 de dolari.

O piesă mai scumpă găsită de procurorii DNA este „Victor Hugo”, de Andy Warhol, un desen în grafit, care apare pe site-ul de licitaţii online Christie’s cu o valoare estimată între 20.000 şi 30.000 de dolari.

De asemenea, un alt tablou despre care procurorii afirmă că îi aparţine lui Darius Vâlcov, intitulat „Femme nue couchee”, de Auguste Renoir, a fost adjudecat cu suma de 114.963 de euro, potrivit site-ului de licitaţii cornettedesaintcyr.fr.

Unele dintre tablourile găsite de procurorii DNA nu au fost identitificate în niciun catalog de profil şi nici nu au fost expuse public, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, specialişti în domeniu.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cele trei lucrări de Pablo Picasso, specialiştii contactaţi de MEDIAFAX au precizat că nu pot face o estimare, având în vedere că în România nu există experţi evaluatori în opera celebrului artist.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), vineri, după ce la percheziţii au fost găsite aproximativ o sută de tablouri.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii DNA au făcut joi percheziţii în Bucureşti şi judeţul Olt, la firme şi la persoane de încredere ale fostului ministru al Finanţelor. Anchetatorii au găsit la percheziţii aproximativ o sută de tablouri, printre care şi opere ale lui Picasso, Corneliu Baba şi Nicolae Grigorescu, care ar fi fost achiziţionate de la case de licitaţii.

În urma cercetărilor, au fost identificate două case de licitaţii din Bucureşti, de unde ar fi fost achiziţionate tablourile, cele mai multe fiind cumpărate de Lucian Petruţ Şuşală pentru Darius Vâlcov.

Sursele citate au precizat că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere.

Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă, au mai arătat sursele citate.

Conform aceloraşi surse, din datele anchetei nu rezultă că Vâlcov era cunoscător de artă, dar a identificat în achiziţia operelor de artă o posibilitate de a ascunde provenienţa banilor obţinuţi prin traficarea influenţei şi fapte de corupţie.

Tablourile ridicate la percheziţii au fost date, vineri, unor specialişti evaluatori şi muzeografi, pentru a fi expertizate, a declarat procurorul şef adjunct al DNA, Călin Nistor, precizând că majoritatea operelor de artă au fost cumpărate din străinătate, prin case de licitaţii.

„De astăzi, demarăm procedura de identificare-certificare, de către o comisie de specialişti în domeniu. Sperăm ca evaluarea să fie făcută cât mai rapid, pentru că sunt probleme legate de depozitarea acelor tablouri. Ele trebuie transmise unor instituţii de profil”, a adăugat Călin Nistor.

Adjunctul şefului DNA a precizat că procurorii cunosc cu certitudine cui aparţin operele de artă, dar având în vedere că ancheta se află încă într-o fază incipientă, nu poate spune că acestea îi aparţin sau nu lui Darius Vâlcov.

Bărbatul care păstra tablourile, la mai multe adrese din judeţul Olt şi din Bucureşti, „nu a fost audiat în cadrul procesului penal”, a precizat Nistor.

Darius Vâlcov este, de joi seară, în arest la domiciliu, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor. Decizia a fost contestată de procurorii DNA şi urmează să se judece tot la instanţa supremă, care va stabili dacă Vâlcov va rămâne în arest la domiciliu, va fi cercetat sub control, judiciar sau va fi arestat preventiv.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Din august 2014 şi până în decembrie 2014, Darius Vâlcov a fost ministru delegat pentru Buget, iar de la sfârşitul anului trecut şi până în 20 martie 2015 a fost ministru al Finanţelor Publice.

 

 

Comentariile sunt închise.