Avocata fostei sefe a DIICOT Alina Bica a fost adusa cu mandat, joi, la sediul DNA din Capitala.

Avocata Laura Voicu a venit la DNA, in jurul orei 15.00, cu mandat de aducere, transmite Antena 3.

Aceasta a fost adusa la audieri de doi politisti judiciari, care au insotit-o pana la intrarea in sediul Directiei Nationale Anticoruptie.

Potrivit Digi 24, Laura Voicu a fost ridicata de pe strada.

Cel mai probabil, având în vedere că a fost adusă cu mandat, aceasta ar putea fi pusă sub acuzare. Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba de un dosar nou instrumentat de procurorii DNA.

Laura Voicu a fost extrem de prezenta in ultima perioada la televiziunile de stiri, facand declaratii in apararea clientei sale Alina Bica, cercetata in momentul de fata in doua dosare, unul care are legatura cu restituirile facute in vremea in care aceasta era membra a ANRP, iar al doilea disjuns din prima speta.

Laura Voicu nu a fost vocala doar la TV, ci si in timpul sedintelor de judecata. De exemplu, la termenul din 6 martie de la Inalta Curte in care s-au judecat cererile de eliberare din arest preventiv a celor implicati in dosarul Bica 2, Voicu a facut afirmatii surprinzatoare.

A spus ca Alin Cocos plateste pentru faptele tatalui sau si ca acest lucru i se pare „mizerabil”.

„Sincer, mi-e mila de Alin Cocos, el sta chiar de pomana in puscarie. Singura lui vina e ca a stat cu tatal lui la masa. Mi se pare incredibil, inimaginabil si mizerabil ca un parinte sa-si atraga copilul in magariile pe care le face”, a precizat avocata.

Ea a vorbit atunci si despre presupusa mita luata de Alina Bica, mentionand chiar ca spaga vehiculata in dosarul Bica 2 ar fi mult prea mica, tinand seama de valoarea despagubirilor acordate de ANRP.

„Cat de retarzi ne crede lumea sa luam mita de 20.000 de euro pentru 60.000.000 euro?” a mai spus Laura Voicu.

sursa: ziare.com