Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei. Suspecţi din dosar afirmă că au fost situaţii în care s-au întâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.

În referatul cu propunere de arestare emise pe numele primarului din Slatina, Minel Prina, care a și fost arestat la domiciliu pentru trafic de influență, dosar care-l vizează şi pe ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, procurorii DNA au venit cu detalii surprinzătoare din această anchetă. Darius Vâlcov ar fi încercat să influenţeze deciziile autorităţilor fiscale, după ce a devenit ministru. Discuţiile de taină aveau loc, potrivit procurorilor, în cimitire! Scopul traficului de influență era acoperirea neregulilor pe care le-ar fi comis ca primar. În plus, el ar fi primit ca mită, în mai multe rânduri, sume importante, în pungi de plastic.

Interceptările din dosar arată că primarul din Slatina a făcut tot ce a putut pentru a stopa ancheta.

Intervenţiile primarului la ministrul Darius Vâlcov

Prina Minel Florin s-a consultat şi l-a influenţat pe suspectul Vâlcov Darius Bogdan, ministru al Finanţelor în Guvernul României pentru a interveni în activitatea de control desfăşurată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

sursa: Referat DNA

Speriaţi de gândul că ar putea fi interceptați, unii dintre suspecți s-au întâlnit cu Darius Vâlcov în locuri în care credeau că discuțiile nu puteau fi înregistrate. Precum cimitirele.

Intervenţii la ministrul Darius Vâlcov

TIMOFTE BOGDAN PETRE: „Asta vor să ajungă, la DARIUS şi la MINEL. „Cine sunt, mă?” Cine v-a învăţat, mă, pe voi să faceţi aşa, că voi nu ştiţi?” Da’ te întreabă simplu: „De unde ai tu BOGDANE şi ALEX banii ăştia?”

MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi? Se duce el la puşcărie?

TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi zice… Şi zice că ar fi zis DARIUS săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici în BUCUREŞTI, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit.

sursa: referat DNA

Ministrul Finanțelor le-a promis celor care l-au ajutat în presupusele ilegalități că va fi mereu alături de ei.

Intervenţii la ministrul Darius Vâlcov

TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi zice că ar fi zis DARIUS: „Bă, dacă se ajunge la nu ştiu ce…”, cu o lacrimă aşa în colţ s-a întors şi a zis… „Eu mi le asum pe toate. Nu o să vă las pe niciunu’ aşa”

sursa: referat DNA

Anchetatorii spun că o parte din mita primită de Darius Vâlcov a fost investită într-un hotel din Slatina, dar care nu apare în declarația de avere a senatorului. Interceptările arată că unii dintre suspecți – care îi erau apropiați lui Vâlcov nu știau că ministrul e în spatele afacerii hoteliere construite prin comisioanele ilegale.

Intervenţii la ministrul Darius Vâlcov

MOCANU MARIAN ALEXANDRU: În spate la hotelul ăla mai e cineva, mai am… PUD… surprize?

ȘUȘALĂ LUCIAN: Ce vrei să spui? Cum adică dacă mai este cineva în spatele hotelului? Dacă mai e cineva în afară de DARIUS? Cine să fie!? Să fie cineva…

MOCANU MARIAN ALEXANDRU: El e sigur?

ȘUȘALĂ LUCIAN: Da.

sursa: referat DNA

Dosarul a fost deschis după ce omul de afaceri Teodor Berna, patronul Tehnologica Radion, l-a denunțat pe Darius Vâlcov. Berna le-a oferit anchetatorilor date exacte despre comisioanele plătite.

Mită dată în pungi de plastic

Remiterea sumelor de bani către VÂLCOV DARIUS BOGDAN s-a realizat în pungi de plastic în tranşe cuprinse între 400.000 şi 1.000.000 de lei

sursa: referat DNA

În acest dosar, procurorii spun că ministrul de finanțe a primit în total două milioane de euro.

 

sursa: digi24.ro

Comentariile sunt închise.