Pana acum a fost gasit un singur vinovat pentru mineriada din 1990. Minerul Denes Domokos, condamnat la opt ani de inchisoare pentru tentativa de omor. Aflat in Piata Universitatii, el a incercat sa-i taie capul lui Marian Munteanu cu un topor.
Denes Domokos a ispasit cinci ani din pedeapsa, fiind eliberat in 2005. El a povestit atunci intr-un interviu acordat lui Liviu Iolu (EVZ) ce s-a intampat in Piata Universitatii din Bucuresti. Domokos spunea ca a fost luat cu forta din Valea Jiului, iar cand a ajuns la Bucuresti, Ion Iliescu a fost cel care i-a trimis sa faca ordine. „Domnul Iliescu a iesit la balcon si a spus ‘mergeti baieti acolo, ca se devasteaza’”, isi amintea minerul.
In 1990, Denes Domokos avea 28 de ani de munca grea in mina. In Piata Universitatii venise cu securea, si lampasul, si metanometrul – echipamentul regulamentar.
„M-au luat fortat din Valea Jiului. Unii au luat si bataie ca n-au vrut sa mearga la Bucuresti. Tot minerii din Petrosani i-au batut. Dar daca nu punea garnitura de tren, minerii nu plecau din Valea Jiului. Cine-i respectivul care le-a pus?
Atunci ne-a scos afara din subteran pentru ca venise o masina de la Mina Livezeni cu alti mineri sierau sa ne ia la bataie, ca de ce nu iesim afara din subteran ca sa mergem la Bucuresti. Am iesit din sut si am plecat cu a treia garnitura de tren, asta stiu sigur, ca erau 20 de vagoane. Garnitura era pregatita acolo, da’ de cine eu nu pot sa spun, ca nu stiu”, povestea Domokos.
Cand a ajuns la Bucuresti, Iliescu a fost cel care i-a indemnat sa treaca la violente.
„Cand am ajuns in Gara de Nord, nu stiu ce ora era exact. Am plecat din gara coordonati, toti in grup. Si acolo, la Palat, domnul Iliescu a iesit la balcon si a spus ‘mergeti baieti acolo, ca se devasteaza’. Cand am ajuns acolo, era lumea-lumea, nu mai eram doar noi, minerii din Valea Jiului, erau din toata tara. Daca jumatate n-a fost bucuresteni, n-a fost nimeni.
Ne uitam ca ‘uite, au cizme noi, salopeta noua’. Spun precis ca aia, jumatate, n-a fost mineri, a fost bucuresteni care a imbracat salopeta, care a zis ca ‘hai, ca avem acum ocazia sa batem pe care cum nimerim’”, mai spunea Denes Domokos.
Marian Munteanu avea sa declare in acelasi interviu ca si Domokos poate fi considerat victima.
„Dar cum sa nu fie o victima? Omul acela a fost manipulat. Sigur ca are o raspundere, ca – oricat te-ar manipula cineva – nimeni nu te poate obliga sa iei la palme pe cineva. Dar exista circumstante atenuante: minerii sunt oameni simpli, striviti informational de un urias mecanism de propaganda…
Cred ca multi mineri au venit animati de sentimentul ca fac ceva foarte bun pentru tara si ca sunt un fel de eroi. Li s-au dat ziare in care scria: ‘Tara e in pericol, bandele fasciste legionare ataca guvernul, democratia e in pericol’ etc. Cum sa fiu suparat pe ei, domnule! Imi pare rau pentru ei.Presedintele le-a multumit, guvernul le-a acordat tot sprijinul„, preciza liderul Pietei Universitatii.
Interviul integral poate fi citit aici.
Luni, Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Nitu de redeschidere a anchetei in dosarul „Mineriada din 13-15 iunie 1990″, in care este implicat si fostul presedinte Ion Iliescu.
Sursa: aktual24.ro
Comentariile sunt închise.