Un bărbat suspectat că ar avea legătură cu asasinarea opozantului rus Boris Nemţov s-a sinucis la Groznîi, capitala republicii ruse Cecenia, aruncând o grenadă în timp ce poliţia încerca să îl aresteze, relatează agenţia Interfax, citată de site-ul Novinite.com. Tot duminică, Cinci suspecţi în cazul asasinăriI lui Nemţov au fost prezentaţi unui tribunal din Moscova cu propunere de arestare, a anunţat purtătoarea de cuvânt a tribunalului, Anna Fedeeva, infformează mediafax.ro
UPDATE 16:20 – Unul dintre suspecţii inculpaţi în cazul asasinării lui Boris Nemţov a pledat vinovat
Unul dintre suspecţii inculpaţi pentru implicare în asasinarea opozantului rus Boris Nemţov, Zaur Dadaiev, a pledat vinovat, a anunţat duminică judecătorul, citat de Sputnik.
„Vinovăţia lui Dadaiev este confirmată de mărturisirea sa”, a afirmat judecătorul, adăugând că acesta va rămâne în stare de arest până la 28 aprilie.
UPDATE: Doi dintre suspecţii în cazul asasinării lui Boris Nemţov au fost inculpaţi oficial
Două dintre persoanele suspectate de implicare în asasinarea opozantului rus Boris Nemţov au fost inculpate oficial, a anunţat duminică purtătoarea de cuvânt a tribunalului Basmannîi din Moscova, Anna Fadeieva, relatează Sputnik.
„Trei (indivizi) rămân la statutul de suspecţi”, a declarat Fadeieva pentru RIA Novosti. Ea a adăugat că Zaur Dadaiev şi Anzor Gubaşev, a căror reţinere a fost anunţată sâmbătă, au fost puşi oficial sub acuzare.
Fadeieva a informat anterior că cinci suspecţi în cazul asasinării lui Nemţov au fost prezentaţi duminică unui tribunal din Moscova cu propunere de arestare.
UPDATE: Cinci suspecţi în cazul asasinării lui Boris Nemţov, prezentaţi tribunalului pentru arestare
Cinci suspecţi în cazul asasinării opozantului rus Boris Nemţov au fost prezentaţi duminică unui tribunal din Moscova cu propunere de arestare, a anunţat purtătoarea de cuvânt a tribunalului, Anna Fedeeva, citată de Associated Press.
Autorităţile ruse au anunţat sâmbătă reţinerea a patru suspecţi în cazul asasinării opozantului Boris Nemţov, iar purtătorul de cuvânt al Comitetului de anchetă, Vladimir Markin, a informat duminică despre reţinerea unei a cincea persoane.
Potrivit unor surse din poliţie, citate duminică de agenţia rusă de presă Interfax, un bărbat suspectat că ar avea legătură cu asasinarea opozantului rus Boris Nemţov a aruncat o grenadă spre poliţiştii care veniseră să îl aresteze, după care a detonat o a doua grenadă care l-a ucis. Informaţia nu a fost confirmată oficial de autorităţile ruse.
Autorităţile ruse au anunţat sâmbătă că au reţinut patru suspecţi în cazul asasinării lui Boris Nemţov, aceştia urmând să fie aduşi duminică în faţa tribunalului care va judeca cererea de arestare.
Totodată, în cursul zilei de sâmbătă, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, a anunţat că Zaur Dadaiev şi Anzor Gubaşev au fost reţinuţi pentru asasinarea lui Nemţov. Ambii suspecţi sunt din regiunea Caucazului, din sudul Rusiei.
Albert Barahoiev a anunţat însă, sâmbătă seara, că pe lângă Dadaiev şi Gubaşev au mai fost reţinuţi alţi doi suspecţi. Printre cei reţinuţi se află „Zaur Dadaiev, care este comandantul adjunct al unei unităţi a batalionului Sever din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Cecene, şi un alt bărbat care se afla cu el în maşină în acel moment. Anzor Gubaşev, care lucra la o companie privată de securitate din Moscova şi fratele său mai mic au fost de asemenea reţinuţi”, a declarat Barahoiev pentru RIA Novosti.
Zaur Dadaiev, care lucrează în poliţia din Cecenia de zece ani, şi Anzor Gubaşev locuiesc în capitala cecenă Groznîi, dar au fost reţinuţi în republica rusă Inguşetia, a declarat Barahoiev pentru agenţia TASS. El a precizat că Dadaiev a fost arestat în oraşul Magas, iar Gubaşev a fost arestat în timp ce se deplasa cu un autovehicul din oraşul Malgobek spre satul Voznesenovskaia, unde locuieşte mama sa.
După anunţul arestării lui Dadaiev şi Gubaşev, purtătorul de cuvânt al Comitetului rus de anchetă Vladimir Markin a declarat că suspecţii „reţinuţi sunt implicaţi în plănuirea şi executarea crimei”.
Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost împuşcat mortal pe 27 februarie, în timp ce se plimba pe un pod din apropierea Kremlinului cu prietena sa, fotomodelul ucrainean Anna Duriţkaia, în vârstă de 23 de ani.
Comentariile sunt închise.