Un arheolog britanic spune că a descoperit, pe baza unui text străvechi, scris în anul 670 e.n., casa în care Iisus şi-a petrecut primii ani din viaţă.
O structură modestă din piatră şi mortar, amplasată la mijlocul pantei unui deal, ar putea fi casa în care Iisus şi-a petrecut primii ani din viaţă. Potrivit unui arheolog britanic, acea casă datează din secolul I e.n. şi a fost descoperită pe baza unui text străvechi care vorbeşte despre o clădire din Nazaret în care fecioara Maria şi Iosif l-au crescut pe Iisus, scrie Daily Mail.
Profesorul Ken Dark spune că acel text – „De Locis Sanctis” -, scris în anul 670 e.n. de călugărul irlandez Adomnan, precizează faptul că Iisus a crescut într-o casă aflată între două morminte şi lângă o biserică.
Textul respectiv, care are la bază relatările făcute în timpul unui pelerinaj la Nazaret de episcopul franciscan Arculf, vorbeşte despre o biserică „în care, odată, se afla căminul în care Iisus a fost crescut în primii lui ani de viaţă”.
În epoca bizantină şi, din nou, în secolul al XII-lea, pe vremea cruciadelor, ruinele casei au fost încorporate în structura unei biserici – sugerând că acea locuinţă are o mare importanţă şi că trebuia să fie protejată, afirmă acelaşi arheolog britanic, profesor la Universitatea Reading.
Casa era amplasată la mijlocul pantei unui deal calcaros, avea mai multe camere şi o scară din lemn. Una dintre uşile originale de la intrare a supravieţuit până în zilele noastre, ca şi o porţiune din pavajul din calcar al camerei principale.
În articolul său, publicat în Biblical Archaeological Review, profesorul Ken Dark spune că, deşi nu deţine nicio dovadă concretă, „nu există niciun motiv întemeiat” care să îl determine să creadă că acea structură nu a fost casa lui Iisus.
Cercetătorul britanic a studiat ruinele, care se află în partea nordică a Israelului, din anul 2006.
Casa a fost descoperită din întâmplare de un grup de călugăriţe dintr-o veche mănăstire, în anii 1880. Importanţa descoperirii a fost imediat recunoscută, iar autorităţile au ordonat efectuarea unor săpături. Preotul iezuit Henri Senes a efectuat o nouă serie de săpături în 1936.
Din 2006, arheologii coordonaţi de profesorul Ken Dark au descoperit în acel perimetru fragmente de vase de gătit, un fus şi artefacte din calcar.
Obiectele din calcar sugerează faptul că în acea casă a locuit o familie evreiască, întrucât evreii considerau că piatra de var nu poate fi impură.
Profesorul britanic, specialist în arheologia creştină din secolul I e.n., spune că acea construcţie, despre care el crede că ar fi casa în care a crescut Iisus, corespunde însemnărilor făcute de călugărul Adomnan.
Casa se află mai jos de mănăstirea Surorile din Nazaret, care se află peste drum de Biserica Buna Vestire.
Textul scris de călugărul Adomnan descrie două biserci din Nazaret, iar una dintre ele este chiar Biserica Buna Vestire.
„Cealaltă (biserică, n.r.) se afla în apropiere şi a fost construită lângă o grotă în care se aflau un izvor şi rămăşiţele a două morminte”, spune arheologul britanic.
Mănăstirea Surorile din Nazaret se potriveşte acelei descrieri, deoarece arheologii au găsit dovezi care atestă prezenţa în acel perimetru a unei biserici bizantine, care avea o cişmea şi două morminte în cripta sa principală.
În 2009, arheologii de la Autoritatea israeliană pentru antichităţi au descoperit o altă casă din secolul I e.n. aflată în apropiere, în care se crede că ar fi trăit o familie de evrei. Totuşi, ei au afirmat doar faptul că Iisus ar fi putut să locuiască în acel sit, fără să poată însă să certifice această ipoteză.
sursa: independent.md