Mircea Badea a lansat la Antena 3 un val de reproşuri la adresa DNA şi SRI. Moderatorul de la „televiziunea lui Felix” a spus în timpul emisiunii pe care o prezintă că instituţiilor statului au fost de partea fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, cât timp a fost la conducere, iar după terminarea mandatului au început urmărirea penală şi arestarea apropiaţilor fostului şef de stat.
„Mi-e scârbă de ceea ce face DNA-ul zilele acetea. Mi-e scârbă pentru că ei au fost nişte slugoi timp de zece ani, iar acum că s-a schimbat regimul, din varii motive, au zis: gata. acum îi destructurăm şi pe ai lui Băsescu. Pe care i-a protejat timp de 10 ani. dar, prin protecţie şi prin persecuţia adversarilor lui, ei au făcut parte din sistemul mafiot al lui Traian Băsescu. Este o evidenţă!”, a declarat Mircea Badea în emisiunea „În Gura Presei”.
„DNA a persecutat adversari de-ai lui Băsescu. Păi, ce concluzie tragem din asta? Că DNA, făcând jocurile regimului lui Traian Băsescu, a făcut parte integral din acest sistem. Dar nici DNA-ul, nici SRI-ul nu plătesc asta. Ei nu decontează. Colaboraţionalismul cu sistemul mafiot al lui Băsescu. Ei sunt justiţia independentă care se iau de toţi, dar ce să vezi, doar după ce se schimbă regimul”, a conchis Mircea Badea.
sursa evz.ro
Comentariile sunt închise.