Premierul Victor Ponta a ținut să transmită un mesaj clar procurorilor DNA: trebuie să se facă diferența între politicienii care au încălcat legea și pe cei care au luat o decizie de oportunitate politică,  informează stiripesurse.ro

”Vreau să vă mulțumesc și să vă cer sprijinul pentru a combate evaziunea fiscală (…) Sumele recuperate de procurorii DNA reprezintă o sumă importantă,care ar putea reprezenta o bună parte din salariile medicilor.

În final aș dori, fiind în această formulă, cu reprezentanții de la cel mai înalt nivel să lucrăm împreună la departajarea foarte clară între legalitate și oportunitate.

Fiecare persoană care greșește trebuie să știe că este pedepsit de lege, dar dacă ia o decizie de oportunitate politică trebuie să fie sancționat de electorat”, a declarat Victor Ponta.

Elena Udrea a declarat luni în Parlament că singura acuzația pe care i-o aduc procurorii DNA este ca a incercat sa-si faca imagine prin Gala Bute si ca este clar că „separaţia puterilor în stat nu mai funcţionează”.

Comentariile sunt închise.