Antena 3 a dat aseară o nouă probă a faptului că „anchetele” făcute de reporterii acesteia trebuie privite cu maximum de circumspecție.
Același post care, săptămâna trecută, se făcea de râs cu „ancheta” privind „firmele lui Băsescu din Panama” a reușit aseară la Sinteza Zilei o nouă performanță: să modifice chiar și geografia!…
La emisiunea păstorită de obicei de Mihai Gâdea, dar găzduită temporar de Adrian Ursu (directorul editorial al Intact – amănunt important), pe perioada în care șeful său se află la Londra, Antena 3 a prezentat o anchetă privind o excursie de lux, „anchetă” pornită de la o declarație a lui Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea. Acesta le-ar fi spus anchetatorilor, potrivit sursei citate, că „un om de afaceri i-ar fi achitat Elenei Udrea și câtorva apropiați ai săi, acum patru ani, o excursie de lux în Grecia. Procurorii vor verifica dacă acest „cadou” nu ascunde, de fapt, o altă mită”.
Accesați aici linkul de la Antena 3 și vizionați primul VIDEO pus la dispoziție în material. Despre locul în care ar fi avut loc „excursia de lux”, Antena 3 spune:
» Danai Resort Beach este un complex de lux din insulele grecești Nikiti
» Elena Udrea și gașca au călătorit cu acesta până la Atena, iar mai departe cătreInsula Nikiti au închiriat un elicopter
Toate bune și frumoase, doar că Nikiti nu este nici o „insulă grecească”, nici niște „insule grecești”, așa cum aiurea se susține în material la interval de câteva zeci de secunde.
Nikiti este o stațiune obișnuită, nu de lux, care este situată pe… peninsula grecească Halkidiki, una din destinațiile de vacanță preferate de zeci de mii de români cu venituri medii și chiar sub-medii. Nikiti (de fapt un sat grecesc) este situată pe brațul Sithonia, după cum lesne se vede și în filmulețul prezentat de Antena 3 (foto 2).
Danai Resort Beach este, într-adevăr, un hotel cochet, de cinci stele, însă departe de resorturile cu adevărat de lux din destinații turistice cu adevărat scumpe.
Acum, nu știu cât de valabile sunt alte amănunte din „ancheta” Antenei 3, însă atunci când îți începi materialul – și insiști! – cu o prostie cât condamnarea patronului de mare, atunci totul coboară în derizoriu…
sursa: reportervirtual.ro