Sute de români din Marea Britanie deranjați de documentarele prezentate de Channel 4 despre imigranții români vor protesta astăzi, între orele 15.00 și 19.00 (între 17:00 şi 21:00, ora României), la Londra, chiar la sediul postului de televiziune.
Românii, majoritatea tineri, s-au mobilizat pe rețelele de socializare după ce au văzut primul episod din documentarul “Vin Românii!” în care imigranții sunt prezentați ca fiind țigani, infractori, oameni fără adăpost care vin în Marea Britanie la cerșit, dorm sub poduri sau la metrou și trăiesc din ajutoare sociale, scrie stiridiaspora.com, care redă și câteva din „surprizele” pe care le-au pregătit ai noștri.
Protestul se va derula sub genericul „Silent protest @Channel4„, pentru care există deja un cont de Facebook, iar tinerii s-au pregătit cu pancarte pe care au scris mesaje prin care își exprimă mândria de a fi român.
„Protestul să fie unul mut, deci nu vom strigă, ţipă, cânta, vrem să le demonstrăm că suntem altfel decât prezintă ei. Ţinută să fie oarecum business”, se arată pe pagină protestului.
Cati Andreea din Golders Green, Redbridge, United Kingdom a scris pe pagina sa de Facebook câteva propuneri pentru textele de pe pancarte: “Dacă vrei să lucrezi la Microsoft trebuie să înveți româna. Este a doua limbă vorbită la Microsoft!” , “Scriem cu pixul datorită unui român”, “Zburăm cu avionul datorită unui român”, “România este o țară de nota 10 datorită Nadiei!”
Ștefan Hadaruga este unul dintre cei aproximativ 500 de tineri care și-au anunțat participarea la protestul de mâine. Mesajul său va fi: “Nu judeca o țară întreagă, de peste 20 de milioane de locuitori, după ceea ce ai văzut pe Channel 4, un grup etnic de doar 3,3%”.
Trebuie spus că a fost inițiată și o petiție on-line împotriva Channel 4, petiție la care s-au strâns, în doar 48 de ore, peste 2.000 de semnături.
Următorul episod din seria Vin românii! ar trebui să fie difuzat pe postul Channel 4, marți, 24 Februarie de la ora 21.00. Britanicii vor explora viața din România și motivațiile oamenilor de a-și părăsi casa pentru a veni în Anglia, prin intermediul unei asistente medicale, Mihaela, și a lui Adi, un tânăr care ziua spală mașini pentru 30 de euro, iar noaptea doarme sub un pod.
Modul denigrator în care sunt prezentați românii din Marea Britanie a provocat reacție și la nivel diplomatic. Și Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a transmis o scrisoare deschisă producătorilor de la Channel 4 prin care și-a exprimat dezaprobarea față de documentar și modul în care sunt prezentați românii.
Vezi mai jos primul episod al controversatului documentar:
sursa evz.ro
Comentariile sunt închise.