Vicepresedintele PDL, Sever Voinescu, a declarat, in exclusivitate pentru Cronica de noapte, ca ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, “este un interpus al lui Dan Voiculescu (…) in conditiile in care Voiculescu are probleme cu Ministerul Agriculturii”.
Sever Voinescu a facut referire si la declaratia de avere a lui Daniel Constantin in care apare o datorie de aproape 300.000 de euro, pe care acesta o are la Voiculescu. “Constantin are datorie de mai mult de 290.000 de euro la Voiculescu pe care trebuie sa o plateasca din salariul de ministru (…) orice om care are o datorie catre un om politic nu ar fi trebui sa devina ministru”, a precizat, pentru Nasul TV, Sever Voinescu.
El a mai spus ca propunerea – Victor Alistar, facuta de Victor Ponta pentru functia de ministru delegat in relatia cu societatea civila este perfect contestabila, atat in comisii, cat si la CCR. De asemenea, el a apreciat ca nominalizarea lui Titus Corlatean, pentru functia de ministru al Justitiei, este una nefericita in contextul declaratiilor anterioare pe care acesta le-a facut in legatura cu procurorii care au intrumentat “Dosarul Zambaccian” si din cauza dezinteresului manifestat in privinta pastrarii MCV-ului, pentru intrarea Romaniei in spatiul Schengen.
Vicepresedintele PDL a mai spus ca USL a fost creata cu un singur scop: debarcarea Presedintelui Traian Basescu
Senzational!Au aparut stenogramele referitoare la impunerea de catre Felix la Agricultura pe ala micu…Un troc intre lichele politice,spre a servi intereselor felinei!
Haidati sa ne imprastiem pe net sa facem toti cite un blog cu stindardul jos acest guvern de hoti sintem 2000 si ceva care cred ca isi doresc aceslucru dar cred ca ni sevor alatura si multi altii si la un moment dat sa facem o convocare prin care sa iesim in strada in piata revolutiei sa le aratam ca noi sintem citeva mii fata de acei citeva sute din decembrie care au iesit pentru casa reprezinte aasa zisa vointa apoporului hai sa incercam ce ziceti
Nu mai e nevoie, nu ai auzit ?! Guvernul MRU a cazut deja !
hi hi hi
Mariana politicienii nostri nu sunt seriosi statornici ,sunt aerieni cand nu le convine ceva zboara ,toti sunt o apa si un pamant asta-i f grav.F multa indisciplina peste tot.
Daaa,platesc salariile de pe spatele cui? Al nostru ,noi suntem binefacatorii nu ei noua.
Intr-o postare anterioara am afirmat ca „ala micu” reprezinta antenele si mustatile motanului. Am primit cinci like-uri. Acest argat tocmit de motan, trebuie zguduit cu intrebari grele de presa independenta si de comisiile de audiere. Referitor la procesul Ministerului Agriculturii versus „miorlau”. Si asta pana la validare. Traba cu 295.000 euro e vrajeala. Daca nu executa ordinele i-i plateste. Sa afle tot romanul cine este Grivco si ce hram poarta. Vuvuzelele nu stiu sa traga la poarta. Tot in aut, tot in aut. Vreau un „Messi” al mass mediei romanesti care sa-i ia la 11 metri. Si sa faca scor de maidan.
Nu crezi ce pe „Messi” asta ar putea sa-l cheme RADU MORARU?
Cu siguranta.
Numirea asta trebuie sa impuna stare de vigilenta extrema.Supravegheati in tot ce misc[ de Ministerul Agriculturii c[tre Grivco si invers.HOPA! a ap[rut cenzura.Omul de IT care imi modific[ grafica.Va trebui s[ renunt la diacritice.De oprit inc[ nu s-a n[scut tic[losul care s[ m[ opreasca.
Nasule, USL-ul nu mai exista la Brasov 🙂 S-au certat la cutite 🙂
http://wikibrasov.wordpress.com/2012/05/03/constantin-nita-atitudinea-incalificabila-a-d-lui-cancescu-nu-a-respectat-nimic-din-protocolul-incheiat-la-nivel-national/
Toata aceasta adunatura de ministri penali demonstreazaca uslului ii pasa prea putin de marea masa de alegatori,prin numirea acestor pur si simplu sfidand orice urma de bun simt.Prin numirea celor doi,mai ales,cel al justitiei si al agriculturii,unde cei doi au fost propulsati de sforarii USLului,se demonstreaza,daca mai era cazul ca Nastase si Voiculescu ,ne cred pe toti niste imbecili si,fiind siguri de victoria in alegeri indiferent de atitudinea lor,actioneaza dupa bunul plac.De aceea vor sa-l mazileasca pe presedintele ales,acesta fiind singurul care le mai poate strica jocurile.Cu tupeul care-i caracterizeza ar fi in stare sa porneasca un razboi civil.Ticalosi au fost,ticalosi sunt inca,Blestemati sa fie in vacii vecilor!
@ apsanca : in vecii vecilor AMIN!!!dar eu le-as mai dori ceva: daca au persoane dragi in jurul lor sa le dea bunul Dumnezeu de lucru ca poate numai asa ii potoleste in vecii vecilor AMIN!!!!
Majoritatea dintre noi stim aceste lucruri. Sever Voinescu nu spune nimic nou. Sunt de acord ca trebuiesc repetate ca sa nu uite lumea. Ar mai trebui rascolite si alte lucruri petrecute in guvernarile psd-ului si chiar ale pnl-ului….Toate astea doar daca mai intereseaza pe cineva. Promlemele raman si daca nu sunt solutii le comentam de pomana.
Si comunisti care au venit de mult au ramas aici pentru totdeauna – asa ca…….
Inca culegem rezultatele unui regim de 50 de ani in care s-au distrus cele mai elementare insusire umane.
Ion Cristoiu avanasa aseara o idee –
Imbogatitii de dupa 1989( stim cum s-au imbogatit , jefuind la drumul mare) vor sa-si manance linisti averile ei si urmasi lor – pentru aceasta au nevoie de liniste.
Liniste la Cotroceni, liniste in Paerlament, liniste in justitie, liniste in Banca Nationala, liniste la Fisc, liniste la DNA, liniste la ANI……liniste.
Poate ne inselam si poate chiar o sa fie bine cu acesti indivizi care promit ca tara o sa-si recapete demnitatea iar noi cei multi vom manca cozonac in loc de paine.
Cristoiu a fost bestial aseara. L-a desfiintat pe liderul liberal. Referitor la raspunsul in dodii „daca EVZ mai emite”, Ion Cristoiu l-ar fi intrebat ceva …… despre erectie. M-am distrat copios.
Am ras copios. E razboi deschis intre cei doi dupa ce Cristoiu a spus de Crin ca „e plin de el ca porcul de **sini” parafrazandu-l pe Marin Preda. Teribil monser ce s-a sifonat „anemona”.
USL= batista pe tambal(dosare de coruptie) !S-au saturat de drumurile la parchete/DNA/ANI/ s.a., vor sa traiasca „infruptandu-se” din viata si in aplauzele prostimii!
Comentariile sunt închise.