Traian Băsescu a venit, miercuri, la sediul PMP, după ce, în weekend, a participat la Congresul partidului  în care a fost aleasă noua conducere a partidului, informează romaniatv.net

La ieşirea din sediul partidului, Băsescu a făcut câteva declaraţii, inclusiv despre situaţia Elenei Udrea.

„Justiţia este corectă şi eu nu voi discuta despre justiţia pe care am susţinut-o în independeţa ei. Convingerea mea e că în instanţă va fi capabilă să-şi dovedească nevinovăţia. Cred în omul ăsta indiferent cât de supăraţi sunt toţi pe mine că nu o abandonez. Nu pot să abandonez un om care mi-a fost loial. A fost partenerul meu, singurul rămas din foştii lideri ai PDL. Se va bate să-şi dovedească nevinovăţia. Singurul moment in care aş putea să-mi schimb poziţia este dacă judecătorii vor decide că e vinovată”, a declarat Traian Băsescu, potrivit stiripesurse.ro

Traian Băsescu a fost aşteptat, la începutul lunii ianuarie, să vină la sediul PMP pentru a-şi prelua biroul, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Fostul preşedinte a preferat să nu aibă nicio apariţie publică timp de mai bine de o lună de la încheierea mandatului.

Surpriza a venit duminică când Traian Băsescu a participat la Congresul PMP, când a ţinut un lung discurs.

La trei zile, Traian Băsescu a decis să vină şi la sediul partidului, pentru a-şi lua în primire biroul care i-a fost amenajat încă din luna decembrie a anului trecut.

„Noi avem un parteneriat cu dl preşedinte şi este un lucru firesc să ne întâlnim şi să discutăm despre proiectele pe care le are PMP, calendarul pe care il avem de parcurs în perioada următoare Noi am fost in plen la Parlament şi am venit şi noi acum la treabă”, a declarat noul preşedinte al PMP, Eugen Tomac.

Întrebat dacă imaginea partidului este afectată de situaţia Elenei Udrea, reţinută şi aflată la un pas de arestare, Tomac a răspuns: „Lucrurile sunt destul de clare şi neplăcute, în acelaşi timp. Îi urăm putere să treacă prin toate încercările prin care trece, iar noi la partid ne vedem de treburile noastre. Îi urez succes să-şi dovedească nevinovăţia”.

Fostul preşedinte a fost aşteptat la sediul formaţiunii de către secretarul general al PMP, Dorel Onaca.

Traian Băsescu a participat, duminică, la Congresul PMP, de la Palatul Parlamentului. PMP şi-a ales noua conducere, marea absentă de la eveniment fiind Elena Udrea.