Lumeajustitiei.ro a intrat in posesia unui fragment audio, de aproximativ 30 de minute, ce contine o parte din declaratia exploziva data de Alina Bica in fata judecatorului Horia Valentin Selaru, in sedinta din 30 ianuarie 2015. Judecator cu care fosta sefa DIICOT a avut la finalul declaratiei un scurt dialog despre cazul ofiterului SRI Sorin Crivat, decedat in conditii suspecte in Penitenciarul Codlea, in anul 2007. Un caz care nici astazi nu a fost elucidat, in conditiile in care familia fostului ofiter SRI a acuzat ca Sorin Crivat, mort oficial in urma unui stop cardio-respirator, ar fi fost de fapt otravit. La momentul decesului, Sorin Crivat se afla in arest intr-un dosar in care era acuzat de trafic de influenta, iar in dosarul sau a lucrat inclusiv procurorul Horia Valentin Selaru, ajuns intre timp judecator la Inalta Curte.
Prezentam mai jos transcriptul anumitor declaratii facute de Alina Bica, precum si minutele la care acestea se gasesc:
01.33: L-am intrebat pe Coldea daca e vreo problema cu relatia mea cu Mihailescu, acesta mi-a sugerat ca ar fi cazul sa rarim intalnirile, iar eu i-am spus ca nu voi face acest lucru atat timp cat Mihailescu este principial in raport cu mine, moment in care Coldea mi-a spus ca imi asum relatiile pe care mi le aleg si ca el nu poate preveni ceea ce nu stie. Lucruri cu care am fost de acord. Precizez ca nu este pentru prima data cand domnul Coldea imi sugera cu cine ar trebui sa fiu prietena si cu cine nu, insa recunosc nu am tinut cont de sugestiile domniei sale, am tinut cont o data si imi pare rau, cu exceptia unei singure situatii remediate intre timp”.
12.45: “Am trait sub spectrul razbunarii lui Kovesi inca de la numirea in functie, cand pe internet citeam articole de presa in care se scria ca „Kovesi o aresteaza pe Bica„. Veneau colegi procurori care refuzau sa discute la mine in birou, pe considerentul ca stiu ei ca DNA mi-a pus tehnica acolo. Veneau ziaristi si avocati care imi spuneau sa fiu atenta ca pe la diverse petreceri si reuniuni se discuta ca ‘Kovesi va avea capul meu pe masa dumneaei’„.
18.07: “Doresc sa subliniez ca este de notorietate in Ministerul Public, relatia lipsita de simpatie cu doamnaKovesi si faptul ca am plecat la Ministerul Justitiei din cauza acesteia, fiind celebre certurile dintre noi”
19.22: “Am incercat in cateva randuri sa-i spun lui Ionut Mihailescu (n.r. – fost consilier al Alinei Bica si fost angajat al lui Tender) ca, din punctul meu de vedere, asa cum l-am cunoscut in ancheta pe domnulTender, nu este un om cu foarte mult caracter si ca o persoana care mi-a oferit mita in 2006 de 1 milion de euro, e si motivul pentru care a fost arestat si trimis in judecata in arest preventiv, nu este o persoana de care sa te apropii. Insa dumnealui mi-a povestit de copii domnului Tender, de nevasta domnului Tender si de cat sufletul are asta. Insa, cunoscandu-mi antipatia fata de domnul Tender, nici macar domnulMihailescu n-a avut tupeul sa-i puna o vorba buna, i-a pus-o domnul Coldea”.
21.28: “M-am intrebat multa vreme, cum am ajuns lipita – in astea 70 de zile (n.r. – de arest preventiv) am avut timp de reflexie, domnule presedinte – cum am ajuns lipita de imaginea domnului Cocos. Si am avut o revelatie dupa ce am citit rechizitoriul domnului Popoviciu, cu publicarea pozelor mele de la Paris. Scrie in referatul domnului Popoviciu, in rechizitoriul domnului Popoviciu si in actele de urmarire penala, scrie ca in luna februarie, cand s-a intamplat fapta (n.r. – realizarea pozelor de la Paris) eu ma aflam pe procedura de interceptare ambientala si telefonica. E usor de inteles cine mi-a facut filajul. E usor de inteles si cum au fost publicate fotografiile pe un site care a fost sters dupa doua ore si nimeni n-a mai stiu cine l-a facut si cine a postat. Iar domnul presedinte Basescu a spus ca raportul SRI-ului e secret. Este clar ca nu au probe ca eu il cunosteam pe domnul Cocos, si atunci, prietena prietenului nostru in ochii opiniei publice a devenit prietena lui Cocos”.
28.30: “Timp de 17 ani de zile, cat am fost procuror, n-am avut o sesizare de abatere deontologica sau profesionala la Directia Nationala Anticoruptie sau in alta parte, sau de alta natura la Directia Nationala Anticoruptie. De cand a venit doamna Kovesi in functie, am cel putin 20 de sesizari din oficiu, prima fiind in 13 iulie 2013, la o luna de la investirea mea in functie. Cred ca lucrurile astea spun totul despre grija pe care doamna Kovesi a avut-o in ceea ce priveste activitatea mea profesionala si personala. Mi-ar fi placut in celalalt dosar in care sunt cercetata sa constat ca oamenii doresc sa-mi judece dosarul, nu sa se abtina pe capete si sa se pensioneze”.
32.48: “Alina Bica: Urmare a celor declarate astazi in fata dumneavoastra, sper sa nu am soarta detinutului de la Penitenciarul Codlea, care a avut tupeul sa vorbeasca de Serviciul Roman de Informatii si acel dosar l-ati inchis dumneavoastra.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Sunteti putin in eroare.
Alina Bica: Nu sunt.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Ba da. Cercetarea detinutului Crivat nu am cercetat-o eu. Eu am facut propunerea de arestare.
Alina Bica: Da, asa este.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Solutia a fost data de un procuror de la Parchetul Curtii de Apel… (neinteligibil).
Alina Bica: Stiu de cine a fost data.
Judecatorul Horia Valentin Selaru: Codruta… (neinteligibil)
Alina Bica: O stiu si pe doamna. Si stiu si mai multe”.
sursa flux24.ro