Pentru că în această seară, în timp ce mă aflam în emisie, în direct, Elena Udrea a făcut mai multe afirmații grave și neadevărate la adresa mea, am decis să ofer opiniei publice și tuturor oamenilor care mă cunosc următorul răspuns:

Nu mă miră absolut deloc acuzațiile Elenei Udrea, având în vedere că știu de mult timp Elena Udrea are o mare problemă cu mine. Ca atare, s-o luăm cu începutul. E important să vedem cum totul s-a declanșat.

Mai întâi, în 2013, când după numirea procurorilor, am scris pe acest blog că nu mi se pare corect ce se întâmplă, că Elena Udrea s-a băgat în negocierea numrii procurorilor și că Alina Bica nu poate fi numită șefă DIICOT- având în vedere controversele din jurul dânsei și relațiile cunoscute de prietenie și susținere din partea Elenei Udrea și Liviu Dragnea, Elena Udrea a ieșit public, într-un weekend, într-o emisiune televizată, și m-a acuzat cu subiect și predicat că mint, că dânsa nu are nicio treabă cu numirea procurorilor și că nu înțelege de ce refuz să îi răspund la telefon. 

Lucram pe atunci la RTV și culmea, chiar în acea după amiază, un coleg din presă, jurnalist cu notorietate și credibilitate, îmi povestea cum dăduse întâmplător peste Elena Udrea și Alina Bica, într-un restaurant din București, în zilele numirii procurorilor când vorbeau chiar despre asta. O altă confirmare, după alte zeci de confirmări.

Mi s-a părut nedrept ce face Elena Udrea acuzându-mă public de minciună, știam că Elena Udrea era cea care mințea și am crezut și atunci, ca și acum, că am dreptul ca jurnalist și cetățean al acestei țări să nu-i răspund Elenei Udrea la telefon.

Așa a pornit antipatia Elenei Udrea față de mine. Cum am îndrăznit? Cum am avut curajul să scriu și eu, dar și alți jurnaliști, cum am avut tupeul să nu-i răspund la telefon. Am îndrăznit pentru că sunt jurnalist, știam adevărul, singura responsabilitate a mea este în fața opiniei publice și, iată, totul este confirmat acum, după 2 ani, de realitatea pe care o vedem cu toții. Alina Bica este în arest. Pentru șpăgi.

Ca să nu fie dubii, precizez că nu am avut nici până atunci o relație specială cu Elena Udrea. Totul a fost întotdeauna strict politician- jurnalist. Dacă țin bine minte, cred că am realizat vreo 2, maximum 3 interviuri cu dânsa și solicitam să intervină pe telefon atunci când subiectele publice cereau. Așa cum fac toți jurnaliștii. În rest, nimic.

Însă antipatia s-a accentuat în toamna anului trecut, de la apariția în public a dosarului Microsoft. Atunci a început nebunia și acuzațiile care mai de care mai halucinante la adresa mea.

Ca jurnalist care are ca unică datorie față de oameni, am considerat că este absolut corect să prezint în emisiune toate detaliile dosarului Microsoft, așa cum am prezentat toate dosarele de mare corupție ale PSD și PNL. Asta a deranjat. Chiar foarte tare.

 
Atunci am aflat și eu, tot public, așa cum ați aflat și voi, că sunt ofițer acoperit deși nu sunt, nu am fost niciodată și nici nu voi fi al vreunui serviciu de informații vreodată, 

 
Am aflat tot public de la televizor, de la oamenii apropiați și consultanții politici ai Elenei Udrea că sunt plătită din banii de la Microsoft, deși când se luau șpăgile Microsoft lucram în trustul Intact, unde am stat 14 ani, am mai lucrat 2 ani în RTV și de câteva luni lucram la B1,

 
Am aflat de asemenea, tot public, faptul că este o mare problemă cu mine, că „nimeni nu mă poate opri”,

 
Am fost amenințată, în mod public, tot la televizor, cu „dezvăluiri” de la cine îmi iau eu salariul, 

 
Am fost acuzată, tot la televizor, în public, de faptul că „am denigrat” niște stimabili afaceriști și că îi fac  cu „ou și cu oțet” pe nedrept, ei aflându-se în arest pentru niște șpăgi.

Și tot așa. Până în această săptămână când am aflat, tot public, în interviul acordat Hotnews, de la Elena Udrea că sunt „purtător de cuvânt” al șefei DNA deși, în mod evident, este o aberație ceea ce afirmă. 

Și a mai spus Elena Udrea așa: „Nicolae Dumitru este un om care a fost arestat în cauza Microsoft și despre care, spre exemplu, de la doamna Sorina Matei nu am auzit un cuvânt”. 

 
Ca atare, o rog pe această cale pe Elena Udrea să se hotărască odată: ori am denigrat afaceriști care zac prin beciurile DNA și i-am făcut „ou și cu oțet” pentru că am prezentat tot dosarul Microsoft la televizor, inclusiv cu acuzațiile la adresa lui Nicu Niro, ori n-am prezentat nimic. Pentru că nici eu nu mai reușesc să înțeleg acuzațiile. Se bat, efectiv, cap în cap.

Casetele martor de la CNA cred că sunt dovada că am prezentat absolut tot din dosarul Microsoft pe ecran.

Astăzi, doamna Udrea a continuat tirul acuzațiilor la adresa mea spunând cu subiect și predicat tot public, că „mi s-a plătit salariul sau i se plătește salariul de către domnul Nicolae Dumitru, spre exemplu”, și asta la cererea prim-adjunctului SRI.

Apoi revine: „atunci când dânsa a fost angajată la B1”. Și merge înainte: „Problema e că sunt oameni care nu au caracter și care, deși știu că au fost plătiți de multe ori din banii unor acuzați în dosare penale, cu toate acestea, expun teorii deontologice și moraliste la televizor. În mod ipocrit”.

Ca atare, pentru că totul durează de luni bune, am avut decența să tac, să înghit mizerii, injurii și pentru că s-a ajuns prea departe, spun foarte clar, pe românește:

– Nu l-am cunoscut, întâlnit, vorbit vreoadată în viața mea cu Nicolae Dumitru, zis Nicu Niro. Nu l-am văzut niciodată. Așa cum nu i-am întâlnit, vorbit, cunoscut vreodată pe ceilalți afaceriști. Părerile mele despre acești oameni, inclusiv acest Niro au fost exprimate, deseori, pe acest blog. Aiciaici și aici.

 
– În emisiune, am prezentat tot, dar absolut tot dosarul Microsoft. Așa este corect. Asta face un jurnalist.

 
– Nu am firme, nu am acordat niciodată în viața mea consultanță nimănui, trăiesc din salariu, salariul este virat pe card. Așa cum din salariu am trăit și la Jurnalul Național, Antena 1, Antena 3, România TV și B1 TV. Niciodată în viața mea nu am avut vreo legătură cu oamenii de afaceri. Nu-i cunosc. Nu mă interesează.

 
– Nu sunt, nu am fost, nu voi fi niciodată niciodată ofițer acoperit, agent de influență al niciunui serviciu de informații din România. Cred că toți oamenii puternici din statul român pot verifica destul de ușor. Eu nu am puterea asta. Adevărul e unul singur. Și adevărul este că nu am fost niciodată, nu sunt și nici nu voi fi.

 
– Îl cunosc pe domnul George Maior de peste 13 ani, de când era membru PSD pentru că eu am fost acreditată, ca reporter, la Jurnalul Național, Antena 1, Antena 3, peste 11 ani la PSD. Așa cum cunosc aproape tot partidul. Pe domnul Maior îl știu un om corect, sincer, echilibrat și de onoare. Am făcut câteva interviuri publice, la RTV și B1 TV cu dânsul, când era director SRI. Așa am aflat că există și un prim adjunct al SRI, pe care l-am văzut, întâmplător, de câteva ori în viața asta. 

 
-Nu am primit niciodată bani de la nimeni, de la niciun om de afaceri sau politician, nu mi s-a oferit bani niciodată din partea nimănui, politician sau afacerist. Dacă va face cineva vreodată asta cu mine, să știe public de pe acum: mă voi duce la Parchet sau DNA. Ca să fie foarte clar!

 
– Nu lucrez pentru DNA, voi susține cu toate puterile mele de om, de jurnalist și de cetățean lupta anticorupție. Nu voi abandona niciodată. Nu mă impresionează amenințările, acuzațiile pentru că am trecut prin multe: Cătălin Voicu, Mitică Iliescu, Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță. Pentru mine, ca simplu om, nu a fost și nu este ușor să înfrunt asemenea oameni, atunci când nimeni nu a făcut asta în România, eu știind clar că adevărul nu este de partea lor.

 
Așadar, mizeriile, aberațiile, alegațiile și acuzațiile nu le mai înghit și cred că toată lumea trebuie să răspundă în fața Justiției. Nu mă interesează războaiele Elenei Udrea cu DNA și SRI, în condițiile în care Elena Udrea are la activ multiple cereri de arestare cu acuzații de corupție foarte grave.

 
Tocmai de aceea am decis să public, în premieră, contractul meu cu B1 TV, pe carte de muncă și drepturi de autor. Este singurul pe care-l am. Deci cine mă plătește? Coca Cola, Romtelecom sau tot soiul de firme care cumpără publicitate? Din publicitate trăiesc televziunile. Eu lucrez la B1 tv și B1 tv mă plătește.

 
Tot ce pot să vă asigur este că voi prezenta publicului absolut toate dosarele de corupție, indiferent de partide și de nume. Voi prezenta tot. Asta este întotdeauna, singura, unica misiune a unui jurnalist.

 
Oamenii nu pot fi cumpărați nici en gros, nici en detail, nici la kilogram, nici la pungă sau la sacoșă. Să vă fie clar!

Contractul meu pe drepturi de autor, din 1 Februarie 2014.  (accesați aici:  sorinamatei.blogspot.ro)

 

Sursa text / documente: sorinamatei.blogspot.ro

Comentariile sunt închise.