Calin Popescu Tariceanu a declarat, miercuri, ca solicitarea DNA de arestare preventiva a judecatorului CCR Toni Grebla nu a ajuns inca la Senat, iar Biroul Permanent o sa isi respecte programul, urmatoarea sedinta fiind programata pentru luni dimineata.

„Nu suntem la fabrica de pregatire pentru esafod. Trebuie tratate toate lucrurile in mod normal, firesc, conform regulilor”, a declarat presedintele Senatului, la Palatul Parlamentului.

Intrebat daca subiectul Toni Grebla va fi dezbatut si in comisia juridica sau doar la Biroul Permanent al Senatului, cazul constituind o premiera, Calin Popescu Tariceanu a precizat ca acest lucru urmeaza sa se decida.

„Cand o sa reunim Biroul Permanent, o sa discutam daca exista o solicitare. Acum nu exista”, a mai precizat Calin Popescu Tariceanu.

DNA a solicitat, marti, Senatului aviz pentru arestarea preventiva a lui Toni Grebla, judecator la Curtea Constitutionala, acuzat de fapte de coruptie. Fost senator PSD, Toni Grebla sustine ca nu a vazut inca dosarul si ca a aflat de cererea procurorilor de la televizor.

Avizul trebuie acordat de Senat pentru ca aceasta Camera a fost cea care l-a numit pe Toni Grebla membru al CCR.

Grebla este urmarit penal de DNA pentru fapte de coruptie, mai exact pentru trafic de influenta, operatiuni financiare incompatibile cu functia si constituirea unui grup infractional organizat.

Intr-o interventie telefonica la postul B1 TV, Toni Grebla a afirmat ca nu isi da seama daca existau motive sa se ceara arestarea sa, pentru ca pana acum nu a vazut dosarul.

sursa ziare.com