Ştiu. Ţara „ta“ e ţara naşterii şi a destinului tău, ţara istoriei tale, ţara limbii în care vorbeşti şi scrii, ţara culturii tale şi a co-naţionalilor tăi. Dar este – sau ar trebui să fie – şi ţara prezentului tău, ţara în care îţi trăieşti zilele, în care îţi alegi conducătorii, în care ai drepturi şi obligaţii cetăţeneşti. Ţara, în sfîrşit, care te protejează, în care ai încredere şi pe care o asumi ca pe o marcă identitară de neocolit.
De la o vreme însă, toate aceste subînţelesuri au intrat în derivă. Trăiesc într-un loc pe care nu-l mai pot resimţi ca fiind „al meu”. Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate mă fac să cred că ţara mea nu mai are mare legătură cu mine. E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vîrf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor” mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat. Sunt şocat cînd le văd portretele, cînd îi aud vorbind şi cînd mă gîndesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura speranţă e că încă sunt informat asupra malversaţiunilor lor şi că încă se încearcă stăvilirea juridică a nesăţioasei lor ”eficienţe”.
Se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori.
Mi se va spune că ilegalităţi şi tîlhari există peste tot. Cu siguranţă. Dar să ne uităm puţin în jur. „Dozajul”, tupeul, identificarea cu „puterea” şi anvergura trans-partinică a „caracatiţei” autohtone nu se pot compara cu nimic din geografia contemporană a civilizaţiei. Se fură lacom, se fură obraznic, se fură iresponsabil, pînă la pierderea instinctului de conservare. Infractorii se simt infailibili, invulnerabili, nemuritori. Dacă sunt prinşi, se declară victimele unor manevre politice. Încearcă, eventual, să scape, turnîndu-se între ei. Pînă la urmă, diferenţele dintre făptaşi şi instituţiile menite să-i pedepsească se tulbură. Şefa DIICOT (adică a organizaţiei care se ocupă de criminalitatea organizată) se transformă din acuzator în acuzat, şefi de poliţie sunt arestaţi pentru afaceri dubioase, „mascaţi” sunt luaţi pe sus de alţi mascaţi, la ANAF (adică acolo unde se controlează rigoarea fiscală a cetăţeanului) se fac percheziţii pentru depistarea unor fraude fiscale, preşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară e arestat pentru corupţie, preşedinţi şi membri ai consiliilor judeţene din toată ţara şi din toate partidele sunt anchetaţi şi reţinuţi pentru tot soiul de golănii, la grămadă cu primari, parlamentari, miniştri, membri proeminenţi ai diverselor partide politice
Textul integral aici.
