La 14 ani, Khaled a pus mâna prima oară pe un Kalaşnikov, iar 15 zile mai târziu a fost trimis pe front de gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS), relatează un reportaj Huffington Post. El îşi aminteşte despre momentele de groază prin care a trecut şi cum s-a trezit la spital după ce un glonţ i-a zgâriat ceafa. Acum, adolescentul sirian are un mesaj simplu: Nu vă alăturaţi ISIS.

Khaled spune că nu ştia ce îl aşteaptă, când s-a alăturat ISIS iarna trecută. Când au izbucnit protestele antiguvernamentale în Siria, în primăvara anului 2011, puştiul de 11 ani nu dorea decât să iasă pe stradă. Se uita cu invidie la rudele lui mai în vârstă cum se alăturau mişcării pentru libertate, însă familia îi interzicea să meargă, pentru că era prea periculos.

Când s-a ajuns la război, şcoala lui Khaled s-a închis, iar străzile erau bombardate. Puştiul îşi ducea viaţa închis în casă. Când bombardamentele lui Assad i-au ucis o parte din familie, fratele şi verii săi s-au alăturat grupurilor rebele aliate cu Armata Siriană Liberă. Khaled a auzit de o grupare nouă, care mai târziu avea să devină cunoscută drept ISIS.

„Am auzit că ISIS erau buni, că erau de partea revoluţiei. Nu vă alăturaţi ISIS. Calea lor este greşită”, spune acum Khaled.

Khaled s-a dus direct într-o clădire a ISIS şi a spus că vrea să devină luptător. L-au întrebat cum îl cheamă, unde locuia şi câţi ani are. Când le-a spus că are doar 14 ani, nimeni nu a clipit. „Le-a plăcut că sunt înalt. Mi-au spus să revin sâmbătă”, îşi aminteşte puştiul.

Aşa a început totul. A mers apoi într-o tabără de antrenament, cu alţi 30 de recruţi de vârsta lui. A primit un salariu de 7.000 de lire siriene pe lună, cam 37 de dolari, la jumătate faţă de cât primeau soldaţii însuraţi.

Timp de două săptămâni, Khaled s-a antrenat intens cu tot felul de arme, de la Kalaşnikov la mitraliere, a primit cursuri de Sharia despre cum să fie un bun musulman. Acum el spune că a fost şocat de cât de extremiste erau orele de religie şi că ele nu aveau nicio legătură cu Islamul pe care îl cunoştea el.

Dacă vreun copil era prins că se opune ordinelor, că fumează sau fură, era biciuit de 20 de ori, cu un furtun de plastic. Dacă era prins din nou, era torturat.

„Am văzut mulţi oameni torturaţi. În fiecare zi biciuiau oameni, chiar şi copii. Nimeni nu avea voie să plece”, îşi aminteşte adolescentul.
Singurul om de care îşi aminteşte cu plăcere este Abu Musab al-Fransi, un francez blond, care vorbea puţină arabă şi care îi antrena pe copii la sport, cu ajutorul unui translator tunisian. Un cont de Twitter cu acest nume confirmă existenţa unui astfel de personaj.

„Mi-era dor de părinţi. M-am gândit să evadez, dar eram atât de departe de satul meu. Ei nu mă lăsau să îmi contactez familia şi ai mei nu ştiau unde sunt, credeau că sunt mort”, spune Khaled.

Recruţii erau antrenaţi de obicei 3 luni, dar din cauza unei nevoi urgente de soldaţi, Khaled a fost trimis la luptă după doar 15 zile. A fost rănit în prima lui luptă. A aflat apoi că cei împotriva cărora luptau erau chiar cei din Armata Siriană Liberă, adică gruparea anti-guvernamentală din care făceau parte şi rudele sale.

Până la urmă, mamei sale i s-a permis să îşi vadă copilul rănit şi a obţinut câteva zile libere pentru el. Nu s-au mai întors. Când a revenit acasă, a fost ţinut prizonier 12 zile de o altă grupare extremistă, Jabhat al-Nusra, afiliata al Qaeda în Siria, care se opune ISIS, iar Khaled era văzut acum ca un inamic.

Khaled a reuşit să scape când ISIS a cucerit din nou zona unde locuia el. A plătit pentru acte false şi a plecat în noiembrie anul trecut cu o altă familie, peste graniţa cu Turcia, ajutaţi de contrabandişti.

Khaled are acum 15 ani şi este unul dintre miile de refugiaţi sirieni din Turcia. Locuieşte într-un hotel şi supravieţuieşte cu bani trimişi de fraţii săi refugiaţi în Arabia Saudită.

sursa gandul.info

 

Comentariile sunt închise.