SPP-ul a avut mult de furcă pentru a-i asigura protecţia lui Traian Băsescu în cei 10 ani de mandat ca preşedinte al României. Cel mai serios incident a fost o bombă artizanală plasată într-un hidrant la Focşani, în clădirea prefecturii, cu ocazia manifestaţiilor din 24 ianuarie 2006. Cum trăim într-o ţară neserioasă până la deriziune, bomba avea bateriile descărcate, deci atentatul nu a avut loc.
Incidentul se regăseşte şi în telegramele publicate de celebrul site WikiLeaks. De Ziua Unirii, pe 24 ianuarie 2006, SPP a descoperit o bombă artizanală, plasată într-un hidrant din prefectură. Bomba era suficient de puternică încât să-l ucidă pe preşedinte, în cazul în care ar fi fost detonată când acesta ar fi trecut pe lângă ea, însă avea bateriile desărcate atunci când a fost găsită de către SPP, cu o zi înaintea sosirii preşedintelui, relata pe atunci ziarul „Ziua”. Toţi angajaţii prefecturii au fost amprentaţi, însă nu a fost identificat atentatorul amator.
Bomba din hidrant este menţionată şi în telegramele WikiLeaks, dar într-o variantă puţin diferită. Este vorba de un mail trimis la Stratfor de o studentă la Cluj, o anume Paula Nistor. „Preşedintele Băsescu a ajuns la 14:15 pentru a asista la ceremonia legată de Unirea Principatelor Române şi s-a întors repede la limuzina prezidenţială pentru a merge la Strasbourg. Deşi angajaţii prefecturii fuseseră instruiţi să nu scoată un cuvânt despre oamenii SPP ce umpluseră clădirea şi despre agitaţia din biroul prefectului cu câteva ore înainte de sosirea preşedintelui, unii dintre ei nu s-au abţinut să facă glume despre substanţa de pe mâinile lor, folosită pentru a li se lua amprentele”, se arată în scrisoarea trimisă la Stratfor.
Amprentarea nu i-a ajutat pe cei de la SPP întrucât pe hidrantul respectiv au fost descoperite amprentele mai multor persoane, dintre care au fost identificate doar cele ale Claudiei Fekete, despre care informatoarea Stratfor susţine că era amanta preşedintelui CJ, Marian Oprişan.
Până prin 2006, Traian Băsescu era probabil deja obişnuit cu asemenea alarme. De prima a avut parte în 1998, pe vremea când era ministru al Transporturilor, după cum informa la acea vreme „Evenimentul Zilei”. Nici atunci nu a fost vorba de un atentat serios, ci doar de un episod al unui „divorţ în stil italian”. O româncă s-a urcat într-un avion Tarom, hotărâtă să meargă în Italia să depună actele pentru divorţul de un cetăţan italian, Guido Masillo. Ca să împiedice demersul, italianul nu a luat în calcul să-şi recucerească nevasta cumva, ci s-a gândit să sune la autorităţile aeroportuare să anunţe că este o bombă la bordul avionului pe a cărui listă de pasageri figura, întâmplător, şi Traian Băsescu.
„După o ceartă cu soţul meu, Guido Masillo, cu care mă aflam în România, i-am spus că voi merge în Italia şi o să depun actele de divorţ. El mi-a răspuns că e prezicător şi că o să fie o problemă la bord, iar avionul meu nu va ajunge în Italia. A doua zi dimineaţa, m-am dus la aeroport. Dupa ce m-am urcat în avion, s-a facut anunţul cu bomba”, povestea femeia care-l scosese din minţi pe italian.
Turbulenţele din căminul conjugal bilingv de gintă latină a dus la evacuarea pasagerilor, în timp ce SRI, jandarmii şi pirotehniştii au năboit peste avion ca să caute bomba inexistentă. Italianul a fost depistat şi şi-a făcut mea culpa printr-un comunicat de presă. „Mi-e ruşine pentru ce s-a întâmplat. Îmi cer scuze poporului român, domnului ministru Băsescu, Taromului şi pasagerilor din avionul oprit din cauza mea”, scria Masillo. Un an şi jumătate mai târziu, Masillo primea cetăţenia română printr-o hotărâre de Guvern semnată de premierul de atunci, Mugur Isărescu, probabil în semn de recunoştinţă din partea colegilor din Guvern încântaţi de sperietura de care Băsescu a avut parte.
În 2011, SPP-ul a mai fost pus în alertă de un argeşean ce îi trimitea lui Traian Băsescu ameninţări cu moartea. Tânărul făcuse vrei trei facultăţi şi se pare că prea multă carte i-a dăunat. SRI-ul l-a escortat până la biroul unui psihiatru, pentru a anamneză detaliată a vieţii sale psihice.
sursa: romaniatv.net