Guvernul Tsipras a trecut la fapte! Mai multe măsuri care se opun austerității impuse Greciei din 2010 de finanțatorii săi internaționali – UE și FMI – au fost anunțate ieri de miniștrii noului cabinet.
Cel mai simbolic anunț se referă la reintegrarea femeilor de serviciu concediate de la Ministerul Finanțelor a căror luptă de un an și jumătate a devenit emblema rezistenței față de politica de austeritate. Beneficiare vor fi circa 300 de angajate, din cele 595 care asigurau întreținerea diferitelor administrații financiare ale Greciei până la disponibilizarea lor în septembrie 2013. Femeile de serviciu nu vor fi singurele beneficiare ale recentei schimbări politice de la Atena, relatează Agerpres. “Concedierile din rândul funcționarilor publice contrare Constituției vor fi anulate”, a declarat viceministrul reformei administrative, Giorgos Katrougalos, cu referire la cadrele didactice, câteva mii de funcționari care au fost trecuți în rezervă și apoi concediați, fără procesul de evaluare promis.
Mass-media din Grecia apreciază numărul noilor angajări la aproape 7.500, după ce în sectorul bugetar au fost desființate în patru ani 200.000 de posturi, rămânând la puțin peste 600.000 în prezent. Noul ministru al muncii, Panos Skourletis, a anunțat intenția sa de a stabili salariul minim la 751 de euro, față de 580 de euro în momentul de față. În ce privește protecția socială, ministrul adjunct Dimitris Stratoulis și-a fixat printre priorități, potrivit declarațiilor sale făcute la postul de televiziune Antenna, eliminarea dispozițiilor impuse de troica finanțatorilor referitoare la vârsta de pensionare și scăderea nivelului pensiilor. De asemenea, el dorește restabilirea unei pensii în valoare de 300 de euro pentru pensionarii neasigurați. La rândul său, Ministerul Sănătății dorește suprimarea taxei de cinci euro pentru spitalizare și a taxei de un euro pentru rețete. Un program cu care Syriza și-a făcut campanie, dar care vine contra politicii impuse din 2010 de troica finanțatorilor internaționali, UE, BCE și FMI.
sursa: paginaeuropeana.ro