O elevă a Liceului Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa a fost invitată la Casa Albă, în urma câştigării unui concurs internaţional de eseuri, ea ocupând primul loc în Europa.

Potrivit reprezentanţilor liceului, Elif Memet, elevă în clasa a XII-a, a participat la un concurs de eseuri organizat de Gulen Institute Youth Platform, din Huston, SUA. Unul din obiectivele acestui program este de a-i ajuta pe tineri în a defini probleme legate de pace şi armonie socială, de a le discuta şi găsi soluţii din propriile perspective personale.

De asemenea, participarea la acest program ajută elevii în a-şi construi deprinderi sociale, în a-şi dezvolta abilităţile de cercetare şi compunere şi nu în ultimul rând de a interacţiona şi schimba idei intre ei, ca reprezentanţi ai unor culturi diferite.

Eseul realizat de eleva din Constanţa a răspuns la întrebarea „Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetăţenii lumii?”, iar soluţia dezbătută în ansamblu de Elif Memet propune microfinanţări în agricultură. Ea a participat la acest concurs alături de peste 1.000 de elevi din 65 de ţări.

Clasându-se pe locul 13 la nivel mondial şi prima din Europa, Elif a fost invitată la Ceremonia de Premiere ce va avea loc la Washington, în luna aprilie, şi va călători acolo în mod gratuit, însoţită de sora ei. Ea îşi va prezenta eseul la ceremonia ce va avea loc la Casa Albă în data de 15 aprilie.

sursa mediafax.ro