Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, a declarat, joi, că internetul va dispărea în forma pe care oamenii o cunosc în prezent, informează hollywoodreporter.com.
La sfârşitul unei dezbateri organizate la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, Eric Schmidt a intervenit prin intermediul unei transmisiuni web.
Preşedintele executiv al Google a fost întrebat care sunt predicţiile sale privind viitorul internetului.
„Voi răspunde foarte simplu că internetul va dispărea”, a declarat Eric Schmidt.
„Vor fi atât de multe adrese IP… atât de multe dispozitive, senzori, lucruri pe care le poţi purta, lucruri cu care interacţionezi fără să îţi dai seama”, a explicat el.„Aceste lucruri vor fi parte a fiecăruia tot timpul. Imaginaţi-vă că intraţi într-o cameră şi camera este dinamică. Şi, cu permisiunea voastră, puteţi interacţiona cu lucrurile din cameră” , a spus Schmidt.
„O foarte personalizată, foarte interactivă şi foarte, foarte interesantă lume se va dezvălui”, a adăugat acesta.
sursa: mediafax.ro