DNA informează că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Toni Greblă, judecător CCR, fost senator, pentru mai multe fapte, printre care şi trafic de influenţă, dar și două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Concret în august 2014, judecătorul Toni Greblă a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri on Bîrcină (persoană apropiată relaţional), cetăţeanul turc Corekci Sevket, cetăţeanul moldovean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu, cunoscut ca „Generalul”.
Potrivit unor surse judiciare, cele cinci persoane menţionate au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.
Embargoul unilateral al Rusiei este un răspuns la instituirea regimului autonom de sancţiuni de către Uniunea Europeană Rusiei.
Regimul autonom de sancţiuni instituit de Uniunea Europeană Rusiei are următoarea bază legală:
- Cadrul general al aplicării la nivel naţional a sancţiunilor internaţionale este reprezentat de O.U.G. nr.202/2008. Acest act normativ asigură directa aplicabilitate şi caracterul obligatoriu la nivel naţional a sancţiunilor internaţionale adoptate de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (art.3 alin.1 coroborat cu art.1 alin.1 din O.U.G. nr.202/2008), pentru toate subiectele de drept cărora li se adresează, inclusiv persoanele fizice şi juridice de drept privat, de la adoptarea lor de către Consiliul de Securitate. Sancţiunile sau alte măsuri restrictive adoptate la nivelul Uniunii Europene sunt obligatorii pentru România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene. Acest act normativ defineşte Consiliul interinstituţional, ca organism de consultare între instituţiile cu atribuţii în procesul de luare a deciziilor, pe principii de eficienţă şi celeritate, stabilindu-i componenţa la nivel de lucru şi delimitându-i expres competenţele.(art.13-14). Pe site-u MAE (http://www.mae.ro/taxonomy/term/668/2), la secţiunea „Sancţiuni internaţionale – Autorităţi competente”, este menţionată Direcţia Generală a Vămilor (Autoritatea Naţională a Vămilor) cu atribuţii în domeniul „Restricţii asupra comerţului”.
- În „Jurnalul Oficial al Uniunii europene” nr.L229 din 31.07.2014 au fost publicate Decizia 2014/512/PESC a Consiliului din 31.07.2014 şi REGULAMENTUL (UE) NR.833/2014 AL CONSILIULUI din 31.07.2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina, intrate în vigoare a doua zi de la data publicării (01.08.2014).
- în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene” nr.L271 din 12.09.2014 au fost publicate Decizia nr.2014/659/PESC a Consiliului din 08.09.2014 de modificare a Deciziei 2014/512/PESC şi REGULAMENTUL (UE) NR.960/2014 AL CONSILIULUI din 08.09.2014 de modificare a REGULAMENTULUI (UE) NR.833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina, intrate în vigoare la data publicării (12.09.2014).
- în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene” nr.L342 din 05.12.2014 a fost publicat Regulamentul (UE) nr.1290/2014 al Consiliului din 04.12.2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr.833/2014 privind măsuri restrictive având în vedere acţiunile Rusiei de destabilizare a situaţiei în Ucraina şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.960/2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr.833/2014.
Sursele judiciare au arătat că membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.
Aceştia, în perioada 2014 – 2015, au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal.
Rețeaua „Toni Greblă”
1.Ion Bîrcină împreună cu persoane din anturajul său (Constin Iliescu şi Nicolae Orbișor) au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic.
2. Dintre entităţile juridice de la care aceştia intenţionau să procure respectivele produse se află SC Rador A&E SRL Piteşti, SC Cosco Vele SRL.
3. În acest context, Ion Bîrcină, Lorena Oneaga (asistent manager în cadrul SC Silvomet Grand SRL), Bartolomeu Constantin Săvoiu, Sevket Corekci şi Constantin Anton au participat în Turcia la expoziţia de franciză din Istanbul 2014 în domeniul agro-alimentar.
4. De asemenea, Ion Bîrcină, împreună cu Sevket Corekci şi cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Săvoiu (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova.
5. Printre firmele ce puteau intermedia asemenea afaceri era SC Romgallia International Comemerce & Industrie SRL, deţinută printr-o societate de tip off-shore numită Oriole Management Limited, cu sediul în Insulele Virgine Britanice.
6. În anturajul grupului se află şi Berbecel Mădălina, care, în cursul lunii iunie 2014, a înfiinţat Întreprinderea Individuală Irina Mădălina Berbecel, existând informaţii că se urmăreşte transferul către această entitate a activităţilor comerciale derulate iniţial pe SC Gardena River SRL.
7. De precizat faptul că Victor Dolghi este asociat la SC Blue Energie Group SRL, împreună cu Vladislav Chetrar şi Mihai Prundianu, acesta din urmă fiind un apropiat al lui Ion Bîrcină şi al lui Toni Greblă.
sursa evz.ro
Comentariile sunt închise.