Emisiunea „Sinteza zilei” a declanşat ieri seară un atac furibund la miliardarul Dan Adamescu, patronul „României libere”, ştampilat drept „oligarhul lui Băsescu”. Motivul mediatizării acestui subiect a fost eliberarea din arest a lui Adamescu şi trecerea sa în arest la domiciliu, suficient pentru ca Mihai Gâdea&comp. să resusciteze o poveste fără miză, de moment.

Înainte ca justiţia să se pronunţe, Antena 3 a încercat să folosească subiectul pentru un nou atac la Traian Băsescu, deşi nu există nicio legătură penală între fostul preşedinte şi patronul „României libere”. Asta n-a împiedicat Antena 3 să găsească o conexiune în stil propriu – „Adamescu este oligarhul lui Băsescu”. În sensul că ziarul miliardarului l-a susţinut pe fostul preşedinte, deci suficient pentru a arunca şi asupra lui Traian Băsescu o suspiciune!

Cine au fost cei care au girat „dezvăluirea”, din studiou? Pavel Abraham, acuzat că a fabricat dosarul lui Mircea Băsescu cu ajutorul Antenei 3, Şerban Nicolae (PSD), avocatul condamnatului pentru corupţie Cătălin Voicu şi autorul unei legi anti-presă, şi Ludovic Orban (PNL), posibil viitor inculpat la DNA pentru fapte susceptibile de corupţie din vremea mandatului său de ministru al Transporturilor.

Prezenţa lui Orban la „Sinteza zilei” a fost şi o nouă demonstraţie de forţă a respectivului împotriva tandemului Alina Gorghiu-Klaus Iohannis. Ludovic Orban nu s-a împăcat cu gândul că Iohannis a susţinut-o pe Gorghiu la şefia PNL şi a ales să se răzbune cerşind acces la Antena 3 – televiziune pe care o acuzase în trecut că este instrument anti-DNA în apărarea lui Dan Voiculescu.  Gestul ostentativ al lui Orban este un nou atac indirect la actualul preşedinte Klaus Iohannis, cel care, urmare a unei plângeri la CNA, a provocat prima amendă pe 2015 pentru Antena 3, urmare a linşajului mediatic din campania electorală.

sursa reportervirtual.ro

Comentariile sunt închise.