Statele Unite au cerut marţi ca gruparea Statul Islamic (SI) să elibereze „imediat” cei doi ostatici japonezi pe care teroriştii sunniţi afirmă că-i deţin şi ameninţă că-i execută.
„Statele Unite condamnă cu forţă ameninţarea proferată de SI de a ucide cetăţeni japonezi. Facem apel la eliberarea imediată a acestor civili şi a tuturor celorlalţi ostatici”, a îndemnat, citată într-un scurt comunicat, Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat.
Diplomaţia americană a precizat că Washingtonul îl „susţine deplin” pe aliatul său în acest dosar, iar premierul japonez Shinzo Abe a subliniat că ţara sa „nu va ceda” în faţa SI, care cere o răscumpărare în valoare de 200 de milioane de dolari autorităţilor de la Tokyo în schimbul cruţării vieţii cetăţenilor japonezi.
„Suntem solidari cu Japonia, cu care ne aflăm în strânsă coordonare”, a adăugat Psaki, anunţând că secretarul John Kerry urmează să discute la telefon cu omologul său japonez Fumio Kishida.
Gruparea SI a ameninţat cu executarea celor doi ostatici, pe care afirmă că-i deţine într-o nouă înregistrare video a cărei autenticitate nu a fost stabilită în mod oficial.
SI a executat deja, prin decapitare, cinci occidentali, inclusiv americani. Washingtonul are o politică foarte fermă în privinţa ostaticilor, excluzând orice plată a vreunei răscumpărări.
sursa: mediafax.ro
sursa video: stirileprotv.ro
Comentariile sunt închise.