Gabriel Sandu, fost ministru al Comnicațiilor, reținut în dosarul Microsoft, le-a spus procurorilor că o parte din banii de mită au ajuns la foști miniștri și chiar la Roberta Anastase, anunță Realitatea TV.
Adriean Videanu și Radu Berceanu ar fi luat la rându lor bani, potrivit mărturiilor acestuia.
Reamintim că pe 27 octombrie, fostul ministru Gabriel Sandu a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul Microsoft. Gabriel Sandu a fost adus la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri. În cauză, fostul ministru Gabriel Sandu este acuzat de trafic de influență și luare de mită. Potrivit procurorilor DNA, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu ar fi primit 3 milioane de euro mită pentru a facilita unei asocieri de firme încheierea acordului-cadru pentru achiziţia dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare. La audieri au fost aduși, tot în această dimineață, și Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, omul de afaceri Nicolae Dumitru și primarul de la Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În privința ultimilor trei nu a fost anunțată încă nicio decizie.
Gabriel Sandu și Dorin Cocoș, arestați peventiv
Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan, Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au stat ore bune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până ca instanţa să decidă arestarea lor. Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor, a plecat de la Înalta curte în jurul orei 21 şi 30 de minute, după ce i-a expirat mandatul de reţinere.
Acesta a fugit de presă şi nu a vrut să facă declaraţii. Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru au plecat după miezul nopţii, însă, câteva ore mai târziu au aflat că trebuie să se întoarcă după gratii, pentru că au fost arestaţi preventiv. Ultimul care a primit mandat de arestare a fost primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Acuzaţiile care li se aduc celor patru sunt foarte grave: luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă .
Procurorii spun despre fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, că a fost unul dintre pionii principali ai afacerii de prelungire a contractului de distribuire licenţe Microsoft, în anul 2009. Prin intermediul lui Dorin Cocoş şi al lui Gheorghe Ştefan, dar şi în schimbul unei sume consistente de bani, fostul demnitar a acceptat ca un consorţiu controlat de fostul director al Fujitsu, Claudiu Florică, să fie desemnat câştigătorul contractului. Pentru aceasta, susţin anchetatorii, au fost stabilite criterii de calificare restrictive. -(INTRA pe rand cartoanele cu Gabriel Sandu si Gheorghe Stefan deja facute) Drept recompensă, Gabriel Sandu ar fi primit mită 4,5 milioane de euro, în timp ce edilului de la Piatra Neamţ i-ar fi intrat În conturi 4 milioane de euro. La Gabriel Sandu mita ar fi ajuns printr-un offshore din Zurich. Sumele erau ridicate de către un intermediar sau chiar personal. Partea care i-ar fi revenit lui Dorin Cocoş s-ar ridica la 9 milioane de euro, spun procurorii. Speriat de apariţia în presă a dosarului, omul de afaceri a încercat să acopere infracţiunile printr-un contract fictiv de împrumut semnat cu, acum martorul Dinu Pescariu. Omul de afaceri Dumitru Nicolae este acuzat de procurori că ar fi intervenit pe lângă foştii demnitari Şerban Mihăilescu şi Dan Nica pentru ca Fujitsu Siemens România să câştige un contract cu Guvernul României. În schimb, susţin anchetatorii, acesta ar fi primit 7,5 milioane de dolari.