Televiziunea familiei Voiculescu ţine parcă morţiş să devină un fel de rai al condamnaţilor pentru corupţie. Ieri seară, Antena 3 i-a deschis larg porţile Irinei Jianu, fostă şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), recent eliberată din penitenciar unde a ispăşit o pedeapsă de şase ani şi nouă luni de închisoare pentru mai multe fapte: spălare de bani, dare de mită, participaţie improprie la fals intelectual. Jianu a fost piesă-cheie în dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul Calităţii”, în care au fost dovedite faptele de corupţie pentru care a fost condamnat şi fostul premier PSD Adrian Năstase.
Interviul a părut o nouă tentativă menită să stoarcă lacrimi publicului înveninat ani la rând cu intoxicări despre „justiţia băsistă”. Aşa s-a întâmplat cu mulţi alţi condamnaţi care au fost invitaţi la „spălat” imaginea în studioul de la „Sinteza zilei”, locul în care se simt confortabil încă mulţi dintre politicienii momentului. Rând pe rând, au trecut prin procesul de „albire” Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Traian Decebal Remeş, Victor Babiuc etc.
Ieri seară, Irina Jianu s-a prezentat în faţa celor care au intervievat-o (Adina Anghelescu şi Ionuţ Cristache) drept un fel de eroină „cu demnitate”, pe motiv că n-a vrut să facă „un troc” cu procurorii. „Ţinta a fost Adrian Năstase”, a clamat intervievata, lăsând de înţeles, fără să-şi dea seama, că „demnitatea” de care vorbea poate fi interpretată drept tăinuirea unor fapte grave, care l-ar fi putut costa o condamnare şi mai grea pe Adrian Năstase. De altfel, ea a recunoscut în interviu că a vorbit cu Năstase imediat după ce a ieşit din puşcărie, semn că fostul premier îi poartă recunoştinţă pentru că ea nu le-a spus procurorilor tot ce ştia. Se cheamă că „a luat asupra ei…”
Interviul merită văzut pentru nonşalanţa cu care vorbeşte Irina Jianu despre o perioadă neagră din istoria recentă a României. Una în care ea, ca simplu funcţionar la stat, fie el şi şef la ISC, îşi permitea să împrumute o prietenă cu aproape un miliard de lei vechi! „De fapt, suma era mult mai mare”, spune relaxată Irina Jianu, cu o siguranţă demnă de epoca în care era normal ca un angajat la stat, cu leafă de 400 de euro, să facă averi de sute de mii de euro, în doar câţiva ani…
sursa reportervirtual.ro