Atît pe cristoiublog.ro, cît și în Evz, mi-am exprimat scepticismul în legătură cu șansele lui Mircea Geoană de a rupe din majoritatea PSD-istă o halcă de parlamentari, pe care s-o lipească apoi la PNL.
Scepticismul meu se baza pe o realitate de necontrazis.
Despre cei 20 sau 40 de parlamentari care vor vota împotriva Guvernului Victor Ponta au vorbit doar Mircea Geoană și Marian Vanghelie. Cu excepția lui Radu Popa, n-am auzit nici un alt lider sau parlamentar PSD declarîndu-și nemulțumirea față de PSD și simpatia față de PNL.
Cineva mai bine informat decît mine mi-a zis însă că întreprinderea lui Mircea Geoană nu e chiar produsul fanteziei unui politician frustrat.
Cică există un plan al PNL de sprijinire a inițiativei lui Mircea Geoană. Pentru că PNL n-are cum să primească în rîndurile sale traseiști de la PSD, toți cei care intră în discuții cu liderii PNL pentru o posibilă trădare, sunt îndrumați către Mircea Geoană. După ce acesta va rupe o halcă de parlamentari, în numele Coaliției de tip german, va intra la guvernare cu PNL. Se speră că perspectiva Opoziție îi va îmboldi pe mulți alți PSD să intre în Coaliție prin intermediul lui Mircea Geoană.
Cu toate aceste argumente, eu rămîn sceptic în legătură cu șansele lui Mircea Geoană și, prin el, șansele PNL de a parveni la Guvernare într-o majoritate cu noul PSD al lui Mircea Geoană.
Dvs ce credeți, e posibil acest scenariu?
sursa cristoiublog.ro
Comentariile sunt închise.