După mai mult de șase ani de la trimiterea în judecată, chiar înainte de pronunțare, instanța Tribunalului București a decis REJUDECAREA dosarului Loteria II, în care sunt inculpați pentru manipularea pieţei de capital George Copos, Camelia Voiculescu, Sorin Pantiș şi alte 10 persoane .
Cine răspunde pentru judecarea în bătaie de joc a dosarului „Loteria II” ? Încă nu avem un răspuns. În mod normal, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să se autosesizeze.
În anul 2008, dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte deoarece Copos era parlamentar. După ce i-a expirat mandatul, dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.
La Tribunalul București, în anul 2009, pentru judecarea dosarului „Loteria II” a fost desemnată aleatoriu judecătoarea Ana Otilia Bomboș. La un moment dat, judecătoarea a făcut o cerere de abținere care i-a fost respinsă, așa că a continuat judecarea.
In octombrie 2014, chiar înainte de finalizarea judecării și de pronunțare, judecătoarea Bomboș a făcut o nouă cerere de abținere, de această dată bine motivată, după cum ne-a declarat președintele Tribunalului, doamna Laura Andrei. Această nouă cerere i-a fost admisă.
Motivul : fiica judecătoarei Bomboș a publicat articole în ziarul „Financiarul”, controlat de familia Voiculescu. Întrebarea legitimă: de ce nu i-a fost admisă prima cerere de abținere din moment ce fiica judecătoarei publica articole în produsele media ale familiei Voiculescu încă din 2009, după cum a relatat presa? Dacă i s-ar fi admis cererea încă din 2009, nu s-ar fi pierdut timpul și nu se mai risca intervenția termenului de prescripție în acest dosar în care prejudiciile depășesc 600.000 de dolari.
Tribunalul Bucuresti a desemnat de curând un nou judecător, care a a decis rejudecarea dosarului, reaudierea tuturor martorilor, inculpaților, rediscutarea tuturor probelor administrate de DNA. El a dat termen de reîncepere a judecării pentru 27 februarie 2015.
Conform practicii CEDO, orice judecător care preia un dosar pe fond trebuie să reia procesul de la început, să refacă întreaga cercetare judecătorească și din acest motiv procurorul de ședință al DNA a fost obligat să accepte rejudecarea.
În dosarul Loteria II, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 29 decembrie 2008, pe George Copos, Camelia Voiculescu şi Sorin Pantiş, alături de alte zece persoane, pentru manipularea pieţei de capital.
Copos este acuzat, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC „Ana Electronic” SA Bucureşti şi de acţionar majoritar al SC „Ana Grup” SA Bucureşti, de spălare de BANI, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la participaţie improprie la fals intelectual, de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea, pe CONT propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, de dezvăluirea acestora, de recomandarea către alte persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi, respectiv, de manipulare a pieţei de capital.
Potrivit procurorilor, Gheorghe Copos ar fi împrumutat 2.350.000 de lei de la Grivco, grup de FIRME controlat de Dan Voiculescu, şi apoi ar fi finanţat achiziţia de către această societate a unui pachet de acţiuni la Ana Imep, care ulterior au fost cesionate pentru 2.480.000 de lei.
Acuzaţiile privind privatizarea Electronica, numită apoi Ana Electronic, este explicată de procurori prin „inginerie financiară”, care presupune operaţiuni de plasare, stratificare şi integrare a titlurilor de participare. De asemenea, procurorii susţin că Ana Electronic a încercat să evite şi plata unui impozit de 25 la sută prin interpunerea unor persoane în procesul de vânzare-cumpărare.
Potrivit rechizitoriului, prin „operaţiuni de stratificare”, persoanele cercetate în dosarul Loteria II ar fi vândut şi revândut 40 de spaţii comerciale, preluate de Ana Electronic, care ar fi fuzionat prin absorbţie cu Fast Service Electronica, obţinând VENITURI.
Sursa: romanialibera.ro