Cum împăcăm libertatea cu securitatea? | Terorismul nu învinge doar cu arma

Planul dejucat al atentatului din Belgia, dupa fix acelasi model, cu luptatori veniti din Siria, arata ca toate avertismentele lansate si de seful serviciului britanic de informatii MI5 si de directorul SRI in privinta unor noi lovituri sunt intemeiate.

Si cred ca dezbaterea pe legile „Big Brother”, din aceasta perspectiva, trebuie sa fie foarte serioasa.

Ceea ce observ eu este ca ea se poarta in continuare pe un registru excesiv afectiv atat din partea sustinatorilor reglementarii, cat si din partea celor care o resping.

Teama eclipseaza orice argument. Si este normal pe undeva. Este firesc ca aceia care au ramas in memorie cu scenele terifiante de la Paris sa spuna: faceti orice numai sa nu ajungem aici.

Este insa la fel de justificata si teama celor care nu pot uita trauma statului securist de dinainte de 1989 si, mai grav, sunt marcati de felul in care autoritatile din Romania abuzeaza adesea cadrul legal in alte domenii.

Are dreptate, cred, si directorul CJI, Ioana Avadani, cand spune: „experienta ne-a aratat ca, atunci cand o lege poate fi abuzata, ea va fi pana la urma abuzata”.

Din nefericire, in Romania, nu exista o cultura a legalitatii si a statului de drept.
Cred ca aceste temeri nu pot fi inalturate pe termen scurt cel putin. Iar problema este presanta. De aceea, cred ca solutia trebuie gasita in termeni rationali. Temerile trebuie tratate rational.

Da. Exista un cert pericol terorist si ignorarea lui ar fi o nebunie. Dupa cum cred ca directorul SRI are dreptate cand spune ca, in era electronica, cand teroristii si infractorii folosesc cele mai sofisticate mijloace de atac si comunicare, nu poti aplela exclusiv la mijloacele lui Sherlock Holmes.

Contrareactia trebuie sa fie pe masura amenintarii si, de aceea, SUA si multe alte tari au legi „Big Brother”. Pana la urma, dreptul fundamental care trebuie aparat este cel la viata, valoarea suprema si singura, probabil, irecuperabila.

La fel de adevarat este ca teama de abuz in privinta folosirii datelor private este mai mult teoretica, tine in mare masura de legenda, totusi. Cel putin in ultimii 10 ani, in urma reformarii certe a serviciilor de informatii, acum parte a structurilor NATO cu toate exigentele aferente, nu au existat dovezi in privinta vreunui abuz.

Si, daca e sa fim cinstiti, un serviciu de informatii, daca e sa fie abuziv, nu are nevoie de legile „Big Brother” pentru a accesa date si a le folosi incorect. Daca mergem pe ideea abuzului, el poate fi comis si acum, dar nu exista dovezi ca ar fi comis.

Sa nu uitam ca, potrivit procurorului sef DNA, Codruta Kovesi, informatiile vizate de legea retentiei datelor exista si acum in mare masura la companiile de telefonie, din motive comerciale, si totusi nu au fost reclamate scurgeri si abuzuri.

Deci nu cred ca e corect sa privim serviciile prin prisma prezumtiei de vinovatie.

Se pune intrebarea: cum se face ca Franta, care are legile „Big Brother”, nu a evitat atentatele? La ce i-au folosit legile? Pe undeva e ca si cum ai intreba de ce sa mai faci preventia cancerului, cand totusi atatia oameni se imbolnavesc si mor. Pentru ca unii sa fie totusi salvati. In niciun domeniu nu exista preventia perfecta.

Dar asta nu inseamna ca in numele apararii vietii trebuie sa abandonam orice altceva. Vedeti, orice institutie este condusa de oameni si orice lege este aplicata de oameni. Daca acum nici in privinta serviciilor secrete, nici a organelor de ancheta, la varful institutiilor cel putin, nu vad nicio suspiciune, dimpotriva, nimeni nu poate garanta ca pe viitor aceste institutii nu ar putea ajunge pe mana unor oameni inclinati spre abuz.

Si da, orice lege care lasa loc de abuz poate fi abuzata la un moment dat prin folosirea ei cu rea credinta. Nu cred ca e bine sa lasam drepturi esentiale dependente strict de buna credinta a celor care aplica o lege.

Limitarile si garantiile legale trebuie sa existe. Orice limitare a unui drept trebuie sa fie extrem de bine reglementata. Controlul asupra acestei limitari trebuie sa fie sever si independent pentru ca oricand, sub pretextul unui scop nobil, se pot intampla ticalosii.

Cred ca avem nevoie de legile „Big Brother”. Cred ca nu poti sa te aperi eficient in fata unui pericol precum cel terorist decat acceptand anumite limitari. Dupa cum cred ca un om care nu are nimic de ascuns nu are de ce sa se teama de aceste limitari. Cu singura conditie ca ele sa fie foarte bine reglementate si certe ca extensie.

Nu ma tem sa imi fie verificate datele de trafic ale telefonului si ale computerului, la o adica si continutul convorbirilor, dar principial nu pot fi de acord cu asa ceva decat cu certitudinea ca aceste verificari se fac cu temei legal si cu justificare clara de interes public.

Daca as trece aceasta limita ar insemna ca, de fapt, terorismul a invins. Ca spaima a ajuns sa imi blocheze reflexele democratice si respectul pentru statul de drept, ca mi-a alterat de fapt principiile. Este si acesta un scop al celor care ataca furibund lumea democratica.

Deci da, sunt de acord cu verificari, cu monitorizari, dar numai daca legea prevede strict sub sanctiuni aspre cine si in ce conditii le poate face si numai daca autoritatea independenta a unui magistrat certifica indeplinirea acestor conditii. Asa cred ca tratam rational ambele temeri.

sursa ziare.com