Serviciile de informaţii din Europa Occidentală sunt în alertă după atacurile de la Paris şi raidul antiterorist din Belgia, în urma ameninţărilor din partea grupărilor Stat Islamic şi Al-Qaida în Yemen, existând temeri că 20 de celule latente sunt pregătite să atace în principalele ţări europene.
Temerile erau deja mari în Europa Occidentală după mai multe ameninţări din partea Statului Islamic (SI) şi Al-Qaida în Yemen, în momentul operaţiunii antiteroriste de joi seara din Belgia. Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informaţii, ar putea fi implicate până la 20 de celule latente formate în total din 120-180 de persoane pregătite să atace în Franţa, Germania, Belgia şi Olanda, relatează CNN. Agenţiile de informaţii din Uniunea Europeană şi Orientul Mijlociu au identificat o „ameninţare iminentă” în Belgia şi, posibil, în Olanda, a adăugat sursa citată.
În plus, autorităţile belgiene se tem că şi alţi terorişti vor trece la acţiune, potrivit publicaţiei De Tijd, citată de La Libre Belgique. Cotidianul economic şi financiar a aflat de la serviciile de securitate că pericolul unui atac nu a fost încă înlăturat. Serviciile antiterorism se tem că şi alţi combatanţi întorşi din Siria vor trece la acţiune după operaţiunile efectuate de justiţie şi poliţie de-a lungul ţării. Ameninţări ar fi fost deja primite joi seara la Bruxelles, în urma cărora a fost ridicată alerta teroristă pentru toată ţara, potrivit De Tijd.
Ca urmare, membrii personalului operaţional al poliţiei locale din Anvers au primit permisiunea de a-şi aduce armele de serviciu la domiciliu. Secţiile de poliţie rămân închise publicului până la noi ordine, în timp ce comisariatele principale sunt deschise dar sunt supravegheate.
Ca măsură de precauţie, cele mai importante şcoli evreieşti din Bruxelles şi Anvers şi-au anulat cursurile pentru vineri, potrivit revistei Joods Actueel, citată de agenţia Belga. Potrivit revistei, în urma analizei de securitate realizate de serviciul de protecţie internă a comunităţii evreieşti, s-a constatat că este prea periculos pentru continuarea cursurilor vineri.
Pe de altă parte, o înregistrare video postată pe contul de Twitter al unui jihadist şi reperată de Observatorul pentru Orientul Mijlociu ameninţă Belgia, Franţa, Germania şi Elveţia cu noi atacuri teroriste. Potrivit Observatorului, se remarcă trei tineri combatanţi ai Statului Islamic, probabil pe străzile din Rakka în Siria, care laudă atentatele de la Paris şi ameninţă cu atacuri ulterioare.
„Le spun tuturor francezilor care se gândesc că Statul Islamic nu va ajunge în Europa, că dacă Allah o va permite, vom veni în Europa. Vor fi din ce în ce mai multe operaţiuni în toată Europa, în Franţa, Belgia, Germania, Elveţia, peste tot în Europa şi peste tot în America„, afirmă primul jihadist. „Califatul se va instala în toată Europa”. adaugă el.
Unul dintre tovarăşii lui adaugă: „Islamul este o religie de pace între fraţi, dar înainte de toate este o religie a dreptăţii. Indiferent cine ne face rău, îi facem rău”.
Tot joi, Het Laatste Niews a dezvăluit mesajul unui tânăr din oraşul flamand Courtrai, în vârstă de 19 ani, postat pe Facebook: „Ajungem în Belgia”. Tânărul a fost identificat drept Lucas Van Hessche, plecat în Siria pentru a se alătura Statului Islamic. „Suntem un stat care se dezvoltă şi care va sfârşi prin a ajunge în Belgia. Fie că vreţi sau nu”, adaugă el. Mesajul lui a strâns zeci de „like”-uri şi comentarii pozitive pe reţeaua de socializare.
Pe de altă parte, potrivit La Libre Belgique, un belgian este suspectat de autorităţile yemenite că face parte dintr-o celulă a Al-Qaida. Bărbatul a fost arestat la începutul lui ianuarie la Sanaa, capitala Yemenului, împreună cu alte două persoane, un somalez şi un portughez. Potrivit Ministerului belgian de Externe, bărbatul este interogat, dar nu era căutat în Belgia.
De la atacurile de la Paris, anchetatorii din Europa şi-au intensificat activitatea. Poliţia franceză a efectuat noi arestări vineri, iar autorităţile belgiene au desfăşurat operaţiuni în mai multe oraşe din ţară. În Germania vecină, poliţia a efectuat zece percheziţii vizând „mişcarea islamistă” la Berlin şi a arestat două persoane, în cadrul unei operaţiuni de anvergură.
Joi seara, oraşul belgian Verviers, cu 56.000 de locuitori, a fost scena unui schimb de focuri în urma cărora doi suspecţi de origine nord-africană au fost ucişi. În Verviers locuiesc multe persoane de origine marocană, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Liege. Imigranţii reprezintă peste 11 la sută din populaţie, dar cei mai mulţi provin din ţări europene. Rata şomajului era deja de 20 la sută înaintea crizei economice.
Raidul a fost punctul culminant al unor investigaţii ale poliţiei în privinţa unei presupuse celule teroriste care includea persoane ce se întorseseră din Siria. Poliţia a arestat, a chestionat şi a căutat dealeri de arme belgieni cu presupuse legături cu SI, iar la sfârşitul săptămânii trecute au arestat doi bărbaţi care se întorceau din Siria, pe aeroportul Charleroi.
Autorităţile cred că suspecţii urmăriţi joi au furnizat documente şi arme unor bărbaţi care se întorceau din Siria, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de informaţii. Un oficial belgian din cadrul serviciului de contraterorism a declarat pentru CNN că presupusa celulă teroristă ar fi primit instrucţiuni de la gruparea Stat Islamic.
Potrivit televiziunii VTM, afliată CNN, investigaţia teroristă din Belgia a început în urmă cu câteva săptămâni şi nu există o legătură cu atacurile de la Paris. Dar surse din cadrul serviciilor de informaţii au declarat că atacurile de la Paris au jucat un rol în accelerarea operaţiunii belgiene.
Potrivit RTL.be, suspecţii din Verviers aveau uniforme de poliţie false, ceea ce i-a intrigat pe anchetatori. Aceeaşi sursă afirmă că există informaţii, neconfirmate oficial însă, potrivit cărora suspecţii ar fi putut folosi aceste uniforme pentru deturnarea unui autobuz.
Presa flamandă vorbeşte şi despre alte piste cu privire la intenţiile teroriştilor pe teritoriul belgian. Cotidianul Het Laatste Nieuws vorbeşte despre atacul asupra sediului poliţiei federale. Teroriştii ar fi plănuit, de asemenea, răpirea unei persoane cunoscute pentru a filma şi apoi difuza decapitarea ei. Cotidianul flamand De Standaard vorbeşte despre un atac global asupra comisariatelor de poliţie.
Ministrul belgian de Externe Didier Reynders a declarat vineri dimineaţa pentru postul de televiziune francez iTélé că ameninţarea cu atentate viza forţele de poliţie.
Celula belgiană de luptă împotriva spălării de bani a transmis Parchetului anul trecut un număr record de dosare privind finanţarea terorismului, respectiv 36 de dosare ce implică în total 6,8 milioane de euro. În 2013, celula a transmis 25 de dosare, implicând în total 2,6 milioane de euro, potrivit ediţiei de vineri a L’Echo şi De Tijd.
În 2014, celula a primit 152 de notificări privind tranzacţii financiare suspecte legate de terorism, comparativ cu 126 în 2013.
„Este totuşi foarte dificil de reperat banii teroriştilor”, insistă Jean-Claude Delepière, directorul celulei de combatere a spălării de bani, care a lansat un apel pentru ca celula să primească mai multe competenţe.
O altă îngrijorare o reprezintă însă faptul că această celulă nu partajează direct informaţiile financiare cu serviciile de informaţii.
sursa mediafax.ro
Comentariile sunt închise.