Guvernul francez pregăteşte măsuri antiteroriste mai aspre dar, între timp, foloseşte la maxim posibilităţile oferite de legislaţia în vigoare.
Arestarea comicului Dieudonne (foto), un personaj cu o popularitate remarcabilă în Franţa, mai ales printre tinerii revoltaţi, vine după o altă arestare urmată de condamnare în timp-record. Este vorba despre un bărbat din nordul Franţei, care, conform Associated Press, a primit patru ani de închisoare pentru ceea ce aparent a fost un discurs spus la beţie, în apărarea atacurilor din Paris. În plus, respectivul s-ar fi opus arestării.
Numărul celor arestaţi recent pentru că „ar fi glorificat sau apărat” terorismul se ridică la 54. Stephane Le Foll, purtător de cuvânt al Guvernului de la Paris, a menţionat că unii au fost deja condamnaţi – aşa cum o arată şi cazul de mai sus.
În ceea ce-l priveşte pe Dieudonne, el are antecedente în materia conflictului cu autorităţile. Artistul a popularizat un gest care aminteşte de salutul nazist iar spectacolele sale au fost interzise anul trecut în Franţa, ţară cu o legislaţie puţin tolerantă cu antisemitismul.
În postarea de pe Facebook, care i-a adus arestarea, Dieudonne a scris că se simte „precum Amedy Coulibaly”, o combinaţie între numele Charlie Hebdo şi Amedy Coulibaly, teroristul din Porte de Vicennes, responsabil, conform poliţiei, de moartea a cinci oameni.
Postarea a fost remarcată de ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, care a numit-o „abjecţie” şi a promis că vor urma „consecinţe judiciare”.
Între timp, postarea a dispărut de pe contul actorului iar acesta i-a adresat lui Cazeneuve o scrisoare deschisă în care, între altele, afirmă:
De câte ori vorbesc, nu încercaţi să ascultaţi ce am de spus, nu doriţi să ascultaţi. Căutaţi doar un pretext pentru a mă interzice. Mă judecaţi drept Amedy Coulibaly când eu nu sunt cu nimic diferit de Charlie”.
Evenimentele ulterioare arată însă că acest demers nu a fost de natură să oprească arestare sa.
sursa paginadepolitica.ro
Comentariile sunt închise.